Enel. „Plecăm din România pentru că nu mai putem creşte, nu din cauza cadrului legal. Ne vom concentra pe Italia şi Spania“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Enel pleacă din România
Enel pleacă din România

Motivul pentru care Enel a luat decizia de a pleca din România nu este cadrul legal, ci faptul că a ajuns într-o poziţie de unde nu mai poate creşte, a afirmat, marţi, Francesco Starace, CEO al Enel, într-o conferinţă de presă.

Publicitate

'Am decis să ieşim din România pentru ca am ajuns într-un punct în care este dificil să mai obţinem o creştere suplimentară în viitor. Am 'saturat' spaţiul pentru investiţii în reţele şi am ajuns - mai mult sau mai puţin - într-o poziţie pe segmentul de clienţi şi de producţie care nu mai oferă multe posibilităţi de creştere', a explicat Starace.

Enel. „Plecăm din România pentru că nu mai putem creşte, nu din cauza cadrului legal“

 

El a subliniat că motivul exitului nu este cadrul legal. 'Deci motivul pentru care plecăm nu este pentru că nu ne place cadrul legal şi de reglementare din România, care nu este mai bun sau mai rău decât multe altele. Am văzut că toate guvernele europene au luat măsuri în contextul preţurilor mari la gaze din toată Europa. Nu cred că România s-a descurcat mai bine sau mai rău decât alţii. Trebuie să ne descurcăm în această situaţie cât de bine putem. Dar nu este o judecată în această privinţă, ci doar faptul că spaţiul de creştere potenţială suplimentară în ţară este foarte limitat', a spus Starace.

Enel. „Ne vom concentra pe Italia şi Spania“

 

Potrivit acestuia, este un moment bun pentru a valorifica activele din România. 'S-ar putea spune că este mai degrabă o recunoaştere a faptului că am făcut o treabă bună, că România are o bază bună, iar o vânzare monetizează, într-un mod bun, valoarea pe care am creat-o. Este o judecată pozitivă a României, o recunoaştere a muncii bune făcute acolo', a arătat şeful companiei italiene. Grupul Enel şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România, potrivit unui raport prezentat presei cu ocazia conferinţei Capital Markets Day.

'Activităţile din Europa se vor concentra pe Italia şi Spania, în condiţiile în care vom ieşi din România', a spus Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel