Potrivit afirmaţiilor liderului turc, "preţul va fi fără sfârşit". "Iar acest preţ este plătit mai mult de Europa, iar împreună cu aceasta, şi de Polonia", a adăugat preşedintele Turciei.
Potrivit Rosbalt, ţări precum Estonia, Lituania şi Letonia au adoptat anterior o rezoluţie privind sprijinirea Ucrainei şi necesitatea izolării Rusiei de comunitatea europeană. Departamentul de Stat al SUA consideră că Rusia se simte o paria pe arena internaţională.
La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz nu a evaluat gradul de izolare a Rusiei şi a cerut sprijinirea dialogului cu toate ţările. Kremlinul însă a respins opinia privind izolarea Rusiei, calificând-o ca total greşită.
Erdogan spune că ar putea relua relațiile diplomatice cu Bashar al-Assad
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat că ar putea relua relaţiile diplomatice cu regimul omologului său sirian, Bashar al-Assad, odată încheiat scrutinul prezidenţial din Turcia din iunie 2023, a informat joi cotidianul turc Hurriyet, citat de EFE.
''În politică nu există resentimente, aversiune sau supărare eternă'', le-a declarat Erdogan unor jurnalişti care l-au însoţit în avionul de întoarcere din Bali, insulă indoneziană unde s-a desfăşurat summitul G20, şi care au profitat de prilej pentru a-l întreba despre relaţiile Turciei cu Siria.
''Când este momentul, omul se aşează, evaluează lucrurile şi le reînnoieşte. Turcia îşi poate reconsidera relaţiile cu ţările cu care a avut dificultăţi. În special după alegerile din iunie (2023) putem începe de la zero'', a adăugat el.
Ankara şi Damascul au început să se apropie în 2004 după decenii de tensiune şi, până în 2009, Erdogan s-a întâlnit în câteva rânduri cu Bashar al-Assad într-o atmosferă cordială, dar armonia s-a stricat după izbucnirea războiului civil din Siria, în 2011, şi după ce Turcia a sprijinit opoziţia siriană care a pus mâna pe arme.
După trei incursiuni militare în 2016, 2018 şi 2019, Turcia controlează teritorii importante din nordul Siriei, în colaborare cu miliţii islamiste care se opun regimului Al-Assad.
În august, în aceste regiuni au avut loc proteste împotriva Ankarei, după ce ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, a vorbit despre nevoia de ''a înfrăţi opoziţia cu regimul din Siria pentru a ajunge la un acord''.
La rândul său, opoziţia turcă promite că, dacă va câştiga alegerile de anul viitor, va relua relaţiile diplomatice cu regimul lui Al-Assad pentru a-i repatria pe cei 3,6 milioane de refugiaţi sirieni din Turcia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News