Erdogan l-a sunat pe Putin și i-a cerut să înceteze focul în Ucraina

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan îi cere lui Vladimir Putin să înceteze focul în Ucraina.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a transmis joi, într-o convorbire telefonică, omologului său rus Vladimir Putin că eforturile de pace în războiul ruso-ucrainean ar trebui să fie susţinute de o încetare unilaterală a focului şi de o ''viziune privind o soluţie corectă'', relatează AFP şi Reuters.

Într-un comunicat dat publicităţii de preşedinţia turcă se arată că cei doi lideri au discutat despre coridorul pentru cereale creat pe Marea Neagră.

De asemenea, Erdogan i-a spus liderului de la Kremlin că este nevoie de paşi concreţi pentru a elibera regiunea de la frontiera siriană de militanţii kurzi.

Rusia a lansat în 24 februarie o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că desfăşoară o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.

În urmă cu doar câteva zile, Rusia a început o "campania" de pregătire a societăţii pentru un nou val de mobilizare.

Putin pregăteşte populaţia pentru un nou val de mobilizare

 

În Rusia a început, se pare, "campania" de pregătire a societăţii pentru un nou val de mobilizare, după ce o aşa-numită asociaţie a 'Văduvelor soldaţilor' i-a cerut preşedintelui Vladimir Putin să ordone mobilizarea generală în ţară şi să instituie interdicţia ca bărbaţii de vârstă militară să părăsească Rusia, relatează marţi The Moscow Times. 

'Îi solicităm preşedintelui nostru Vladimir Vladimirovici Putin să permită armatei să efectueze o mobilizare pe scară largă, care să corespundă situaţiei ce s-a creat la frontierele noastre', se afirmă în apelul aşa-numitelor 'văduve', postată pe canalul Telegram al organizaţiei.

Autorii (autoarele) textului cer de asemenea 'să li se interzică bărbaţilor cu vârsta de încorporare să poată pleca în afara ţării'. 'Avem tot dreptul moral pentru aceasta: bărbaţii noştri au murit, apărându-i pe aceştia, dar cine ne va apăra pe noi dacă ei vor fugi', explică asociaţia 'văduvelor'.

În privinţa mobilizării, acestea îi cer lui Putin să se ghideze după Stalin, care 'nu se gândea la niciun fel de cotă de popularitate în sondaje sau la nemulţumirea disidenţilor', urmărind doar victoria.

În finalul apelului lor, autorii (autoarele) subliniază că aceasta este 'rugămintea noastră, decizia noastră şi cererea noastră!' 'Şi noi credem că autorităţile ne vor auzi!', afirmă la sfârşit 'văduvele'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

28 noi 2024, 14:12 in Știri
Ce salariu are Călin Georgescu
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel