A fost primul apel telefonic între cei doi lideri de la victoria lui Emmanuel Macron la 24 aprilie în faţa candidatei de extremă dreapta Marine Le Pen.
Cei doi lideri au discutat despre unele "măsuri de îmbunătăţire a relaţiilor turco-franceze", precum şi despre războiul dintre Rusia şi Ucraina, a subliniat preşedinţia turcă.
Parisul şi Ankara caută de mai bine de un an să îşi amelioreze relaţiile bilaterale, afectate de o serie de dispute asupra Mediteranei de Est, unde un incident a opus bastimente turc şi francez în iunie 2020, precum şi a Libiei sau Siriei.
În octombrie 2020, Recep Tayyip Erdogan a pus sub semnul întrebării "sănătatea mintală" a lui Emmanuel Macron şi l-a acuzat se află în fruntea unei "campanii de ură" împotriva islamului.
Săptămâna trecută, preşedintele turc a afirmat în faţa presei turce că înfrângerea lui Marine Le Pen este o "victorie" împotriva "extremismului". Candidata învinsă a propus în special interzicerea purtării vălului în spaţiul public, relatează Agerpres.
O caricatură din Charlie Hebdo, mărul discordiei dintre Franța si Turcia, în 2020
Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat în 2020 pe preşedintele francez, care apăra dreptul la caricaturi cu profetul Mahomed, că duce o "campanie de ură" împotriva islamului şi a pus la îndoială "sănătatea mintală" a lui Emmanuel Macron.
Mai mulți înalți oficiali turci au condamnat publicarea în săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo a unei caricaturi cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, denunţând un ''efort dezgustător'' de a ''răspândi rasismul cultural şi ura'', relatează Reuters.
"Condamnă ferm cele publicate referitor la preşedintele nostru în revista franceză, care nu respectă nicio credinţă, sanctitate şi valori, ci arată doar vulgaritate şi imoralitate", a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt prezidenţial Ibrahim Kalin.
În plus, Turcia amenința că va "reacţiona cu fermitate" la dizolvarea în Franţa a "Lupilor cenuşii", o grupare ultranaţionalistă turcă, o nouă sursă de tensiune între aceste două ţări membre ale NATO, între care persistau o serie de divergenţe.
"Nu doar Franţa este vizată, există o solidaritate totală europeană pe acest subiect, ne dorim foarte mult ca Turcia să renunţe la această logică", spunea ministrul de externe francez.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News