Eugen Teodorovici se plânge pe Facebook: "O JUNTĂ politică a preluat puterea în partid"

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
Sursa foto: captură Antena 3
Sursa foto: captură Antena 3

Eugen Teodorovici, reacţie în spaţiul public: "Am convingerea că PSD va găsi, până la urmă, calea unei schimbări reale".

"Când colegii mei din PSD, membri ai partidului la fel ca și mine, mi-au dat votul și încrederea lor în cadrul Congresului pentru funcția de Președinte Executiv, au făcut-o poate și pentru că au văzut în mine omul care poate să reprezinte și să apere interesele oamenilor. Mai mult, colegii de partid, îndrăznesc să cred că au văzut în mine omul capabil să prevină expunerea la tarabă a partidului și a membrilor săi, vânzarea și cumpărarea lor ca la piață.

Am convingerea că PSD va găsi, până la urmă, calea unei schimbări reale, care să-l facă să devină acel partid în care fiecare român să se poată regăsi, prin identificarea cu valorile sociale, politice, economice sau de altă natură.

Să fii președintele executiv al PSD nu înseamnă doar un nume de pus pe cartea de vizită și nu înseamnă doar un loc la masa negocierilor. Să fii președintele partidului înseamnă să fii președintele tuturor membrilor partidului. Parcă asta îi ceream și lui Klaus Iohannis acum doar câteva zile, nu? Să fie președintele tuturor românilor.

O noapte agitată și un exces de CEx reprezintă prea puțin ca să îmi schimbe vreodată aceste credințe ale mele despre ce și cum trebuie să fie un lider al PSD și, cu siguranță, reprezintă mult prea puțin pentru a mă face să uit de angajamentele făcute atât față de membrii și simpatizanții partidului nostru, cât și, mai ales, față de toți românii pentru care culoarea politică nu reprezintă o piedică în a avea așteptări din partea unor oameni politici.

Eu cred că trebuie să spunem lucrurilor pe nume în acest partid, mai ales în acest moment în care am pierdut din nou alegerile prezidențiale. Și, ca de fiecare dată, singura "soluție" a fost înlăturarea imediată a echipei de conducere, conform principiului am pierdut un meci, schimbăm antrenorul ... eventual, punem rezervele pe post de căpitani sau de ce nu, chiar de antrenori.

Alegerea unei noi conduceri a PSD se face legal și statutar și, mai ales, se face de către membrii PSD. Nu doar pentru că așa scrie în statut, ci pentru că așa este firesc să fie. Pentru că o conducere a unui partid trebuie să aibă în primul rând... legitimitate!

Aseară, în PSD, o juntă politică a preluat puterea în partid. Aceasta ar fi vestea proastă pentru PSD. Vestea bună este că situația poate fi nu doar îndreptată, ci salvată. Ea va fi salvată de către fiecare membru PSD. De către toți membrii PSD. Uniți. Împreună. În echipă. Pentru viitorul acestui partid.

Eu voi continua să fac echipă cu toți cei care vor să lucreze pentru țară, pentru PSD. Și voi continua să spun lucrurilor pe nume. Și nu voi vulnerabiliza partidul, când partidului îi este mai greu. Și voi face echipă cu toți cei care cred și actionează pentru schimbarea profundă a PSD. Și voi lucra pentru a impune PSD pe scena politică, ca un partid modern, dar mai ales, ca un partid de centru-stânga și pentru a putea genera cât mai curând un guvern PSD.

Dar nu voi vinde niciodată votul meu sau al colegilor mei, nu voi scoate la mezat încrederea celor care sunt alături și, mai ales, NU voi accepta niciodată să fiu garantul unor cămătari politici.

Voi, colegii mei din PSD, ce veți face?

#insistpentruRomania

#insistpentruPSD", a scris Eugen Teodorovici, pe pagina sa de Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel