„Intrarea în noul an este un prilej bun pentru a face retrospectiva celui care tocmai s-a încheiat. Pe 2019 eu l-aș caracteriza prin prisma unor fapte și evenimente politice. 1. Cel mai slab politician a fost Viorica Dăncilă, de departe. A plecat din fruntea Guvernului României prin moțiune de cenzură și a intrat cu mari eforturi în turul doi al alegerilor prezidențiale pe care le-a pierdut cu un scor zdrobitor. 2. Cel mai norocos politician în 2019 a fost Ludovic Orban. A ajuns prim-ministru într-un context extrem de fragil și a reușit să aducă la aceeași masă politiceni din tot spectrul politic pentru a da jos un guvern catastrofal și a obține susținere pentru învestirea propriului cabinet”, se arată în mesajul publicat de europarlamentarul Eugen Tomac.
Acesta îl cataloghează pe șeful statului, Klaus Iohannis, ca fiind "cel mai predictibil poltician" din anul ce a trecut, deoarece a fost reales în funcția de președinte "fără mare efort".
„Procentul obținut însă îl obligă să fie mai activ și mai aproape de cei care i-au acordat încrederea pentru a reuși reforme esențiale pentru statul român”, mai notează Tomac.
Totodată, eurodeputatul îl include pe fostul președinte PSD Liviu Dragnea în "categoria «păcălici al politicii»" deoarece "nu voia să plece ca prostul din poltică, dar a plecat cu duba".
„A ținut captiv propriul partid și a izolat o țară întreagă, sperând că se va salva prin jocuri politice mărunte”, a mai scris Eugen Tomac.
Traian Băsescu, „omul politic al anului 2019”
Liderul PMP susține că Traian Băsescu a fost „omul politic al anului 2019”.
„Viitorul sună bine. Viitorul politicii românești este pe mâini bune și aici aș vrea să menționez mai multe nume care sunt convins că vor juca un rol important pe scena poltica românească: Theodor Paleologu, Mihai Neamțu, Adrian Papahagi și Ioana Constantin sunt, din punctul meu de vedere, politicienii care vor conta în România de mâine. Omul politic al anului 2019 este, și nu exagerez cu nimic, Președintele Traian Băsescu. Pentru că a reușit să introducă în Rezoluția privind condamnarea pactului Ribbentrop- Molotov a Parlamentului European cea mai importantă prevedere, și anume că România, în urma acestui pact diabolic a pierdut ținuturile de la est de Prut. Oficial, Uniunea Europeană a recunoscut că României i-au fost luate teritorii, prin înțelegerea dintre Hitler și Stalin, care niciodată nu au mai fost înapoiate. Este cel mai important act de diplomație parlamentară obținut de țara noastră după cel de al Doilea Război Mondial. Autorul acestui amendament este omul politic al anului!”, conchide mesajul său Eugen Tomac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News