Eugen Tomac, europarlamentar român: „Democrația în pericol! Românii consideră că în comunism era mai bine ca azi“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Eugen Tomac (sursa foto: Facebook)
Eugen Tomac (sursa foto: Facebook)

Faptul că 63% dintre români consideră, potrivit unui sondaj, că în comunism era mai bine decât astăzi ar trebui să cutremure precum o undă de șoc toți decidenții statului, afirmă europarlamentarul Eugen Tomac într-o postare cu titlul „Democrația în pericol”

„Democrația în pericol. Faptul că 63% dintre români consideră, potrivit unui sondaj prezentat recent, că în comunism era mai bine decât astăzi ar trebui să cutremure precum o undă de șoc toți decidenții statului”, scrie pe Facebook Eugen Tomac.

Eurodeputatul apreciază că primul motiv pentru care românii sunt atât de dezamăgiți de prezent este lipsa de lideri politici credibili.

„Viața politică a ajuns atât de jos pentru că este dominată de jocuri politice mărunte, minciună și lipsă totală de transparență în ceea ce privește cheltuirea banilor publici. Prăpastia dintre cetățeni și clasa politică este uriașă, iar ea s-a adâncit și mai mult odată cu criza de sănătate. Luptele de putere la vârf, agresive și fără un reper concret, construiesc o imagine falsă a democrației în fața cetățenilor, îndreptându-i foarte ușor în brațele populiștilor și extremiștilor. Ignoranța, lipsa de soluții și de viziune a politicienilor ne-au adus în punctul în care suntem astăzi”, adaugă Tomac.

Potrivit acestuia, politicienii au abandonat obiective strategice, precum aderarea la zona Euro, intrarea în Spațiul Schengen și atragerea de fonduri europene pentru a dezvolta în mod egal toate regiunile țării.

„Mai presus de orice, au abandonat educația. Toată lumea civilizată înțelege că un rol cheie spre a le oferi românilor o perspectivă de viitor pozitivă este educația. Aceasta a fost supusă în acești 30 de ani unor reforme haotice, fără nicio țintă. În consecință, după doar trei decenii, românii au uitat ce a însemnat comunismul și crimele sale, iar generațiile tinere nu au idee ce au însemnat închisorile comuniste, nu au auzit niciodată despre fenomenul Pitești. Nu avem voie să uităm. România va fi respectată peste tot în lume atunci când vom începe să ne respectăm trecutul, oamenii și faptele care sunt adevăratele modele pentru societatea noastră”, conchide Eugen Tomac, citat de Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel