Eurobarometru, studiu îngrijorător cu privire la rujeolă

Ecaterina Dumitrescu |
Data publicării:

 

Organizația Mondială a Sănătății împreună cu Comisia Europeană, au organizat, la jumătatea lunii septembrie, un summit, la Bruxelles, unde au căzut de acord că există două direcții, ca principale probleme, împotriva cărora trebuie să lupte. Reuniunea a dorit să aibă o abordare globală în ce privește vaccinurile și infecțiilor care pot fi prevenite, însă problema rujeolei a monopolizat întreaga adunare.

Există doi indicatori care au atras atenția Bruxelles-ului: scăderea constantă a acoperirii vaccinării înregistrată în statele membre UE, din cele 14 țări membre care au menținut acoperirea considerată optimă împotriva rujeolei, anul trecut acest grup select a fost format doar din cinci Membri: Suedia, Portugalia, Malta, Ungaria și Slovacia și rezultatele Eurobarometrului, ca a doua cauză majoră de îngrijorare: ”48% dintre europeni consideră că vaccinurile pot provoca reacții adverse grave, 38% cred că pot provocă boala, restul considerând că vaccinurile slăbesc sistemul imunitar".

În fața unor propuneri precum impunerea vaccinării prin lege și amenzi, așa cum susține Germania, majoritatea statelor UE pledează pentru „convingerea, însoțirea și oferirea părinților căi de a răspunde la întrebările lor și de a le atenua temerile”.

Organizația Mondială a Sănătății a avertizat în repetate rânduri cu privire la „creșterea dramatică” a rujeolei în Europa, o boală infecțioasă care poate fi prevenită prin vaccinuri care poate fi fatală și poate cauza sechele grave.

Marea Britanie, Cehia, Albania și Grecia au pierdut, în 2018, statutul de „țară fără rujeolă”, ceea ce înseamnă că virusul a circulat în mod autohton. OMS a înregistrat 89.994 cazuri de rujeolă în 48 de țări europene în prima jumătate a anului 2019, mai mult decât dublu față de tot anul 2018. În primele șase luni ale anului, 37 de persoane au murit din cauza rujeolei din cele 53 de țări pe care OMS le include în biroul său european.

Un număr de 35 de țări au menținut la sfârșitul anului 2018 statutul de „țară liberă” a bolii, cu două mai puțin decât anul precedent, deoarece deși patru state au pierdut-o, două au recuperat-o, Elveția și Austria.

Cu toate acestea, boala poate fi prevenită cu două doze de vaccin. OMS estimează peste 20 de milioane numărul de decese evitate în lume între 2000 și 2016, datorită vaccinării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel