Europa importă cantităţi uriașe de motorină din India, țară care folosește petrol rusesc

Echipa Stiri Diaspora |
Data publicării:
Bonuri pentru benzină și motorină pentru români: beneficiarii și condițiile
Bonuri pentru benzină și motorină pentru români: beneficiarii și condițiile

Europa a interzis cea mai mare parte a importurilor de petrol din Rusia, în urmă cu un an, dar cumpără cantităţi mari de motorină care este posibil să fie produsă prin rafinarea ţiţeiului rusesc, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Importurile de motorină ale Europei din India, unul din cei mai importanţi cumpărători de petrol rusesc, urmează să treacă de 305.000 de barili pe zi, cel mai ridicat nivel de după luna ianuarie 2017, arată datele furnizate de firma de analiză Kpler.

Printre motorina care a ajuns în Europa în luna noiembrie se numără şi o livrare de la firma Nayara Energy Ltd., cu sediul la Mumbay, care în acest an a importat aproximativ 60% din ţiţeiul său din Rusia, potrivit Kpler. De asemenea, firma Reliance Industries Ltd., cel mai important furnizor european de motorină din India, importă mai mult de o treime din ţiţeiul său din Rusia.

Această explozie a importurilor de motorină din India scoate la lumină o modificare fundamentală a tranzacţiilor cu petrol după invadarea Ucrainei de către Rusia. În urmă cu un an, Rusia era principalul furnizor de motorină al Europei, un combustibil vital pentru industrie şi transporturi. Uniunea Europeană a interzis cea mai mare parte a importurilor de ţiţei rusesc pe mare în luna decembrie 2022, iar în luna februarie a acestui an a interzis şi importurile de produse petroliere ruseşti.

Ca răspuns la oprirea importurilor de motorină din Rusia, Europa şi Marea Britanie au încercat să obţină motorină din alt parte. India ajută la acoperirea unui deficit de aprovizionare în contextul în care importurile europene de motorină din SUA, Turcia şi Arabia Saudită au scăzut în luna noiembrie. De exemplu, importurile de motorină din Arabia Saudită ar urma să scadă în luna noiembrie la 94.000 de barili pe zi, cel mai scăzut nivel înregistrat după luna februarie 2020.

Pe măsură ce vestul respinge ţiţeiul rusesc, Moscova a găsit un apetit crescut pentru petrolul său în Asia. Companiile de rafinare din India au putut să cumpere ţiţei rusesc la preţ redus şi să îl vândă sub formă de produse procesate pe pieţe precum Europa, unde motorina este la mare cerere.

"Cele 1,6 - 1,8 milioane de barili de ţiţei rusesc pe zi achiziţionate de companiile de rafinare din India creează un avantaj competitiv pe care alţii nu îl au", subliniază Viktor Katona, analist şef la Kpler.

Acesta a precizat că livrările de motorină ale Indiei spre Asia reprezintă acum 19% din exporturile totale de combustibil ale ţării, comparativ cu 33% în urmă cu un an. Cea mai mare parte a exporturilor de motorină ale Indiei au mers spre Europa, unde importurile de motorină şi benzină ar urma să urce până la 935.000 de barili pe zi, în creştere cu 5% comparativ cu luna octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel