Europarlamentare 2024: Prezența la vot în toată Europa, mai mare decât în urmă cu cinci ani

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:
Alegeri pentru Parlamentul European 2024 (Foto: Pixabay)
Alegeri pentru Parlamentul European 2024 (Foto: Pixabay)

Prezenţa provizorie estimată la alegerile pentru Parlamentil European este de aproximativ 51%, în creștere față de alegerile anterioare. 

Prezenţa provizorie estimată la alegerile europene este de circa 51%, potrivit datelor iniţiale anunţate duminică seară de legislativul european, informează dpa.

Aceasta înseamnă că rata de participare la alegerile europene este în creştere, în condiţiile în care, în urmă cu cinci ani, prezenţa la vot a fost de 50,66%

"Acesta este un semn pozitiv pentru democraţia europeană", a declarat un purtător de cuvânt al Parlamentului European.

Oficialul european a menţionat că această creştere a prezenţei la vot s-a produs în majoritatea ţărilor UE.

Din punct de vedere istoric, prezenţa la vot la alegerile pentru Parlamentul European a scăzut constant de la primele alegeri din 1979 (61,99%) până în 2014, când a atins un minim istoric de 42,6%.

În 2019, alegerile care au dat startul actualei perioade legislative care se încheie acum au pus capăt acestui declin, cetăţenii manifestând un interes reînnoit pentru politica europeană, cu o creştere semnificativă a prezenţei la vot de aproximativ 8%, cu o medie de 50,66%, scrie EFE. Mai exact, creşteri au fost înregistrate în 19 din cele 27 de state membre.

Creşterile au fost deosebit de pronunţate în ţările cu prezenţă la vot istoric scăzută, precum Slovacia, Ungaria, Polonia sau România, notează EFE. Dar participarea a crescut semnificativ şi în alte ţări mai mari cu o istorie mai lungă în Uniune, cum ar fi Germania şi Spania (14%, până la 60,73%).

În general, această creştere a fost apoi interpretată ca un nou angajament mai larg faţă de politica europeană şi un interes reînnoit pentru Uniune, notează EFE.

Potrivit unui studiu postelectoral realizat de Parlamentul European, deşi s-au înregistrat creşteri la toate grupurile socio-demografice, principalul factor care a contribuit la creştere a fost participarea tinerilor alegători care s-au mobilizat pe fondul îngrijorării faţă de schimbările climatice, pe fondul eficienţei comunicării pe reţelele sociale.

Scăderea prezenţei la vot a reprezentat întotdeauna o preocupare majoră pentru legitimitatea Parlamentului European şi a sistemului politic al Uniunii în general.

O creştere a participării ar întări legitimitatea Parlamentului European şi a deciziilor pe care le va lua în următorul mandat de cinci ani.

Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare în 2009, a acordat Parlamentului European competenţe noi şi mai mari, în special recunoscându-l drept colegiuitor deplin, şi atribuindu-i un rol mai important în alegerea preşedintelui Comisiei Europene.

În mod tradiţional, cetăţenii diferitelor state membre votează mai mult la alegerile naţionale decât la cele europene, unde partidele mai mari obţin rezultate mai proaste, iar partidele mai mici şi partidele extreme obţin rezultate mai bune.

La fel, chestiunile naţionale tind să fie în prim-planul dezbaterilor electorale şi, în ciuda rolului important al Uniunii Europene în luarea deciziilor politice în ţările Uniunii, alegerile pentru Parlamentul European nu au reuşit niciodată să implice pe deplin electoratul în chestiunile europene, mai notează EFE, transmite Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel