Aproximativ 6,9% dintre locuitorii Uniunii Europene au declarat, în 2019, că nu îşi permit să îşi încălzească în mod suficient locuinţa, o pondere în scădere constantă în ultimii ani de la un vârf de 10,8% înregistrat în anul 2012, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În rândul statelor membre, situaţia variază foarte mult, cel mai ridicat procent de persoane care au declarat că nu îşi permit să îşi încălzească în mod suficient locuinţa fiind înregistrat în 2019 în Bulgaria (30,1%), Lituania (26,7%), Cipru (21%), Portugalia (18,9%), Grecia (17,9%), Italia (11,1%) şi România (9,3%), în timp ce în Finlanda, Austria, Suedia, Slovenia, Luxemburg, Estonia şi Germania numai 2% dintre respondenţi au susţinut acelaşi lucru.
La fel ca în UE, în România procentul celor care declară că nu îşi permit să îşi încălzească în mod suficient locuinţa a scăzut constant în ultimii ani, de la 33,3% în anul 2007 până la 11,3% în anul 2017, pentru a ajunge la 9,3% în 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Un nou investitor preia șantierul din Mangalia, după ce Damen a anunțat că pleacă din România
Bogdan Bolojan /
26 Martie 2025, 12:56
Criza economică și socială de la Șantierul Naval Damen Shipyards Mangalia (DSMa) ar putea avea o rezolvare în curând, după ce autoritățile române au anunțat negocieri avansate cu un investitor interesat să preia facilitățile și forța de muncă a companiei aflate în insolvență. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, a declarat miercuri, în cadrul dezbaterii „Ora Guvernului” din Senat, că acest potențial investitor ar putea menține activitatea economică a șantierului și asigura plata salariilor celor peste o mie de angajați afectați de criză.