Regiunea București-Ilfov, în special Capitala, a înregistrat în ultimii ani un proces accelerat de dezvoltare, vizibil atât la nivelul infrastructurii și al pieței imobiliare, cât și în statistici. Cele mai recente date publicate de Biroul European de Statistică (Eurostat) confirmă saltul economic al Capitalei, care a ajuns la un PIB per capita ajustat la Puterea de Cumpărare Standard (PPS) de 190% față de media Uniunii Europene. Astfel, Bucureștiul a depășit orașe precum Hamburg și s-a apropiat la doar câteva procente de Praga (193%) și Bruxelles (191%).
În clasamentul regiunilor europene, București-Ilfov ocupă în prezent locul șapte, situându-se înaintea mai multor metropole occidentale importante. Evoluția este susținută de dinamica pieței muncii, nivelul investițiilor și creșterea sectorului imobiliar. Spre exemplu, salariul mediu net din Capitală a ajuns, la finalul anului 2024, la 6.627 lei, față de media națională de 5.645 lei. În același timp, rata șomajului din regiune se menține la un nivel redus, reflectând atracția pe care Bucureștiul o exercită asupra investitorilor străini, scrie publicația Business Magazin.
Bucureștiul atrage tot mai multe investiții străine
Potrivit datelor Băncii Naționale a României, regiunea București-Ilfov a atras în 2023 nu mai puțin de 63,8% din totalul investițiilor străine directe (ISD) din România, o pondere în creștere față de anul precedent. În contextul unei scăderi generale a ISD la nivel național – de la 10,5 miliarde euro în 2022 la 6,74 miliarde euro în 2023 –, București și Ilfov au atras investiții de aproximativ 4,2 miliarde euro.
PIB-ul real din Capitală a înregistrat o creștere de 2,7% în 2023 comparativ cu anul anterior, după ce în 2022 avansase spectaculos cu 12,3%. La nivel european, PIB-ul real a crescut anul trecut în 154 de regiuni și a scăzut în 85, cele mai mari creșteri fiind raportate în Malta (+6,7%), regiunea Severen Tsentralen din Bulgaria (+5,8%) și Insulele Baleare (+5,7%) și Canare (+5,1%) din Spania.
Bucureștiul se clasează imediat sub Praga și Bruxelles în topul Eurostat privind PIB-ul pe cap de locuitor ajustat la PPS, în timp ce Hamburg, cu 189% față de media UE, se situează ușor sub Capitala României. În fruntea clasamentului se află regiunile Eastern și Midland din Irlanda, cu un PIB per capita de 245% față de media UE, urmate de Luxemburg, cu 237%.
Discrepanțele mari dintre aceste regiuni și restul clasamentului au, însă, explicații structurale. Potrivit Eurostat, nivelurile ridicate ale PIB-ului pe cap de locuitor în Luxemburg, Bruxelles și Praga sunt influențate parțial de numărul mare de navetiști care lucrează în aceste orașe. În cazul Irlandei, contribuția majoră provine din prezența unui număr ridicat de multinaționale care și-au stabilit sediile centrale în această țară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News