EVADATUL periculos a fost PRINS. A fost găsit în oraşul natal

Andreea Cosma |
Data actualizării: | Data publicării:
evadat Jilava
evadat Jilava

Deşi zeci de echipaje îl căutau în Bucureşti, deţinutul a reuşit să ajungă între timp în alt oraş. 

Bărbatul a fost găsit într-un parc din oraşul natal, Călăraşi, şi a fost dus la cel mai apropiat penitenciar din zonă, la Slobozia. Dumincă, acesta va fi transferat înapoi la Jilava.

Deţinutul era condamnat la zece ani de închisoare pentru tâlhărie şi avea deja cinci ani de pedeapsă ispăşiţi. Acesta ar mai putea primi câţiva ani în spatele gratiilor pentru evadare.

Deţinutul a pus pe jar autorităţile din Bucureşti miercuri noapte când a fugit din Penitenciarul Jilava, după ce a venit de la un punct de lucru. Nu s-a lăsat intimidat de focurile de avertisment şi a reușit să escaladeze un gard de beton şi încă trei de sârmă ghimpată de la Penitenciarul Jilava. Individul a scăpat şi de urma unei patrule care încerca să îl legitimeze şi s-a refugiat într-un depozit din Berceni, unde ar fi fost chiar atacat şi muşcat de câinii de pază. 

Evadatul a fost dat în urmărire la nivel naţional şi în consemn la frontieră. Peste 15 patrule de poliţişti l-au căutat în Sectoarele 4 şi 5 din Capitală.

 

[Citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel