EXOD masiv al elevilor din România: Peste 14.000 părăsesc anual țara

Liviu Ludovic |
Data publicării:
Foto ILUSTRATIV
Foto ILUSTRATIV

România se depopulează lent, dar sigur. Statisticile arată că, anual, peste 14.000 de elevi părăsesc România. 

În fiecare an, din ţara noastră, pleacă in medie 14.000 de elevi. Problemele sistemului din învățământ și locurile puține în universități, indiferent de specializare, se numără printre cauze. La Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj, spre exemplu, anul trecut au fost scoase la concurs aproape 5 mii de locuri la buget şi 10.000 de locuri la taxă, prea puține, potrivit Mediafax.

România nu are nicio universitate în Top 1000

 

Bogdan este elev, iar după terminarea liceului a ales să işi continue studiile la o facultate de business, din Olanda.

Bogdan Hobjilă, elev: „Ce m-a determinat in mare parte să plec este faptul că auziesm de conceptul de ştiinţe aplicate. La finalul celor 4 ani nu numai că termini cu experienţa de a studia în Olanda plus într-o altă ţară străină dar in acelaşi timp ai şi experienţa a două locuri de muncă diferite”

România are 49 de universități de stat. Doar patru, însă, se regăsesc în rankingul global QS. Și niciuna nu este în top 1000. Lipsa echipamentelor și pregătirea profesorilor cântăresc mult în acest clasament. Banii puțini primiți de la minister sunt cauza.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei: „Finanţarea de bază a tuturor universitaţilor româneşti este de 1,15 miliarde de euro, anul acesta, fiind in creştere. Universitaţile spre care ne uităam cu admiraţie au bugete de 3, 4, 5, 6 miliarde de euro. În raport cu 1,15 miliarde de euro finanţarea tutror universitaţilor româneşti”

Andreea Orindaru este profesor universitar la Facultatea de Studii Economice, din Bucureşti. Este de părere că încă se mai poate face educație în România. Chiar și cu bani puțini.

"Am văzut cum în sistemul nostru libertatea de a face lucruri din proprie iniţiativă este un pic mai mare decât în alte sisteme, şi când spun alte lucruri ma refer aici la a face un program de internship, a lua chiar un job in perioada studenţiei. Nu putem să absolutizăm la nivelul întregului sistem că lucrurile nu merg absolut deloc”, spune profesorul universitar Andreea Orindaru, potrivit sursei citate.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel