Nava italiană Libra se îndreaptă spre Albania cu opt migranți salvați recent în Marea Mediterană. Cei opt bărbați, toți adulți, au fost recuperați la sud de insula Lampedusa în urmă cu două zile și sunt așteptați să ajungă joi în portul albanez Shëngjin, de unde vor fi transferați într-un centru de primire din Gjadër, potrivit presei italiene.
Primul eșec al Italiei în justiție
Italia este prima țară din Uniunea Europeană care a ales să gestioneze cererile de azil în afara granițelor externe ale UE. Recent, un caz a adus în atenția publicului aceste măsuri: primii 12 migranți transferați la centrul de primire din Albania au fost returnați în Italia, în urma unei decizii judecătorești care a declarat ilegal acest transfer. Cei 12 migranți, originari din Egipt și Bangladesh, s-au întors la Bari după ce o instanță italiană a stabilit că relocarea lor în Albania nu respectă normele legale.
Curtea italiană a invocat o decizie a Curții Europene de Justiție (CEJ) referitoare la lista țărilor considerate sigure, în care Italia a inclus recent Egiptul și Bangladeshul. Această clasificare are implicații asupra modului în care migranții din aceste state sunt tratați în procedurile de azil.
Centrele sunt goale, deși 300 de angajați italieni plătiți regește s-au instalat în centre
Centrele de primire pentru refugiați din Albania sunt aproape goale de câteva săptămâni, dar rămân operaționale cu un personal de circa 300 de angajați, incluzând traducători, personal de întreținere, cadre medicale și forțe de ordine, printre care polițiști și carabinieri italieni. Această situație a stârnit critici din partea opoziției, care denunță costurile ridicate ale proiectului.
Colaborarea dintre Italia și Albania, demarată în urmă cu un an, a permis ca centrele de azil din Albania să fie administrate de personal italian și să funcționeze conform legislației italiene. Acordul a generat reacții negative din partea organizațiilor pentru drepturile omului, care pun sub semnul întrebării respectarea standardelor internaționale în centrele de primire situate în afara UE.
Statisticile recente ale Ministerului de Interne din Italia arată o scădere a numărului de migranți care au ajuns pe țărmurile italiene în acest an, comparativ cu anul precedent. Până acum, 55.049 de persoane au traversat Marea Mediterană către Italia, incluzând 6.915 minori.
Numărul este semnificativ mai mic față de perioada similară din 2023, când s-au înregistrat 144.035 de sosiri. Cele mai multe solicitări de azil provin de la cetățeni din Bangladesh, Siria, Tunisia și Egipt.
În același timp, expulzările din Italia au crescut cu 15% față de anul trecut, totalizând 4.514 persoane în 2024, potrivit ministrului italian de interne Matteo Piantedosi. Autoritățile italiene au intensificat eforturile împotriva rețelelor de trafic de persoane, arestând 450 de traficanți în ultimii doi ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News