Expert român, avertisment: „Vom avea focare în școli și grădinițe, iar copiii asimptomatici vor duce boala acasă!”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:
elevi_in_banci
elevi_in_banci

Un expert român în sănătate publică trage un semnal de alarmă în legătură cu riscurile care apar după redeschiderea școlilor și grădinițelor. Dr. Ioana Stăncel este convinsă că în unitățile de învățământ vor apărea focare, iar copiii asimptomatici ar putea să ducă boala acasă infectând alți membri ai familiei.

„Mă aștept să avem focare odată cu reluarea grădinițelor și începutul școlii și în același timp avem transmitere comunitară, astfel că nu putem ști care este pacientul zero într un focar, într-o transmitere comunitară nu se mai poate identifica pacientul zero.

Interacțiunea directă între copii, între copii și cadrele didactice și între copii și membrii familiei vor fi mult mai intense, cu un grad de transmitere și interacțiune foarte mare, iar copiii, așa cum se știe până la această dată pot fi asimptomatici, pot transmite boala, pot duce acasă, în comunitate sau în familie, acolo unde există persoane vulnerabile", a spus dr. Ioana Stăncel, la Digi24.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel