Explicațiile Poliției Române despre întâlnirea șefului Liviu Vasilescu cu liderii Duduienilor: „Nu am avut altă soluție”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Inspectoratul General al Poliției Române susține că șeful Poliției Române, chestorul Liviu Vasilescu, care s-a întâlnit cu unul dintre membrii clanului Duduianu, a fost chemat din concediu și că aceasta a fost „singura soluție operativă eficientă”: „A acționat după ”.

IGPR susține, într-un comunicat remis presei sâmbătă, că Poliția Română a procedat legal, corect, conform tuturor normelor în vigoare, care nu sunt aplicate în cazuri de criză doar în țara noastră, ci și pe plan internațional. Cominicatul se referă la întâlnirea pe care șefii Poliției Române au avut-o cu unul dintre membrii clanului Duduianu, în fața Bisericii „Sf. Paracheva”, din Rahova.

În cadrul întâlnirii, șefii Poliției ar fi discutat cu interlopii despre ceremonia de înmormântare a lui Emi Pian și ar fi cerut ca aceasta să nu mai aibă loc la ora 13.30, ci mai devreme, pentru a nu cauza probleme forțelor de ordine.

Reprezentanții Poliției susțin că în perioada înmormântării au fost aplicate mai multe sancțiuni, după ce au fost acuzați că „au intervenit și au oprit o nuntă în Constanța, iar în cazul din București , desfășurată pe durata mai multor zile”.

„Nici asta nu am explicat suficient, așa că aducem acum la cunoștința opiniei publice faptul că am aplicat sancțiuni și într-un caz și în celălalt, pentru încălcarea normelor în vigoare. Astfel, printre alte măsuri, în București s-au aplicat peste 250 de sancțiuni, înmormântarea respectând în desfășurare normele legale. A fost interzisă inclusiv distribuirea celor 500 de pachete, reușind astfel să nu se creeze vreun focar de coronavirus în aceea zonă”, se arată în comunicatul IGPR.

 

IGPR: Clanurile de interlopi nu au apărut în acest an

 

Conform polițiștilor, clanurile de interlopi nu au apărut în acest an, iar de-a lungul timpului au fost organizate ample operațiuni de destructurare a acestora, „iar liderii lor principali, uneori chiar aparținând unor generații consecutive, au fost închiși în penitenciare în mod repetat (familia Duduianu este la a treia generație în penitenciar, unii dintre ei condamnați a treia oară)”.

IGPR susține că evenimentul care a generat dezbaterea publică actuală a avut loc ca urmare a unui conflict spontan între mai multe persoane, unele dintre ele fiind dovedite cu activități infracționale sau provenind din familii cunoscute ca având activități în mediul infracțional. „Și aici cetățenii de bună credință pot adresa, pe bună dreptate, întrebări de genul: Putem răspunde că aceste aspecte fac obiectul unor verificări curente și ale unor anchete în curs, drept care va mai dura până când vom da un răspuns fundamentat pe probe, iar acesta va fi comunicat public și asumat de către cei care fac aceste verificări”, mai susțin reprezentanții IGPR.

 

Despre întâlnirea șefului Poliției Române cu membri ai familiei Duduianu: „Singura soluție operativă eficientă”

 

În ceea ce privește întâlnirea șefului Poliției Române cu membri ai familiei Duduianu, IGPR precizează că aceasta a fost „singura soluție operativă eficientă”.

„În consecință, am ajuns azi să discutăm de ce șeful Poliției Române a coborât în stradă să rezolve problema, tocmai pentru că în acel moment a fost singura soluție operativă eficientă, pe românește, nu am avut altă soluție care să garanteze succesul operațiunii. Trist, dar adevărat. (în mod concret, chestorul Vasilescu era în concediu timp de 5 zile, a fost rechemat urgent și a rezolvat problema în 5 ore, și oricum șeful Poliției Române nu era la prima lui de la preluarea mandatului). În concluzie, chestorul Vasilescu a fost singurul considerat ca având experiența necesară de a coordona operativ, nici nu s-a ascuns, nu a făcut nimic ilegal, acționând după de tactică polițienească, pe care trebuie să –l cunoască orice polițist. (în plus, după cum ați observat, echipa operativă a știut tot timpul unde sunt camerele de luat vederi)”, se mai arată în comunicat.

 

„Operațiunile de acest gen ale Poliției Române nu pot fi publice decât la finalul investigațiilor”

 

Conform acestuia, polițiștii nu au comunicat public toate aceste elemente „pentru că operațiunile de acest gen ale Poliției Române nu pot fi publice decât la finalul investigațiilor”.

Întâlnirea cu membrii clanului ar fia vut loc noaptea „pentru că a fost un element surpriză”, susțin polițiștii:. „S-a ales o oră târzie astfel încât să nu existe posibilitatea ca această informație să fie diseminată rapid la toți cei care și-au anunțat prezența și despre care noi dețineam informații că vor fi prezenți la orele 14.00. De ce nu au fost chemați membrii familiei la discuții în sediul Poliției? Pentru că s-ar fi creat un dezavantaj tactic, aceștia putând refuza să se prezinte. (în general, aceste persoane sunt aduse la Poliție cu mandate de aducere!)”.

Reprezentanții IGPR susțin că șeful Poliției Române și-a făcut datoria în mod eficient, rezolvând o problemă „complicată, conform regulilor scrise sau cutumiale ale instituției noastre”.

 

Iohannis: „Atunci se vor lămuri lucrurile și în spațiul public”

 

În urma imaginilor din spațiul public în care apar membri din conducerea Poliției Române, președintele României a cerut explicații publice cu privire la motivul pentru care șeful IPGR s-a întâlnit liderul clanului Duduianu.

„Cred că aceste chestiuni pot fi explicate cel mai bine de cei în cauză, de șefii Poliției, de șefii Ministerului Afacerilor Interne și cred că atunci se vor lămuri lucrurile și în spațiul public”, a spus miercuri seara Klaus Iohannis.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel