EXPLOZIE în Germania. Zeci de MUNCITORI, prinși în SUBTERAN. UPDATE

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Aproximativ 35 de persoane au rămas izolate în subteran, la o adâncime de circa 700 de metri, după o explozie sau o detonare la o mină din localitatea Teutschenthal din estul Germaniei, au anunţat vineri oficiali locali, citaţi de DPA.

Muncitorii sunt într-o zonă de securitate subterană şi sunt alimentaţi cu oxigen. Două persoane ar fi fost rănite în urma exploziei, conform primelor informaţii.

Numeroşi pompieri şi membri ai serviciilor de urgenţă se află în prezent la faţa locului.

Până la 100 de persoane lucrează la mina din Teutschenthal, conform companiei. Mina a fost reconstruită de-a lungul ultimilor 15 ani, după ce operaţiunile au fost oprite în 1982. Localitatea Teutschenthal este situată în apropiere de oraşul Halle, la circa 150 de km sud-vest de Berlin.

 UPDATE ora 14.00

Cei aproximativ 30 de mineri care au rămas blocați la peste 700 de metri sub pământ în urma exploziei produse vineri în mina de potasiu din estul Germaniei au fost recuperați de echipele de salvare, a anunțat poliția locală, potrivit Reuters.

Postul local de televiziune MDR a informat că pompierii au desfășurat o operațiune de salvare, iar la scurt timp poliția locală a transmis prin Twitter că toți minerii au fost salvați.

Autoritatea minieră a anunțat că aducerea la suprafață a minerilor a fost posibilă printr-un puț care rămăsese intact.

Inainte de terminarea operațiunii de salvare, autoritatea minieră a transmis că unul dintre mineri a suferit răni grave, potrivit site-ului cotidianului Mitteldeutsche Zeitung.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel