Exporturile româneşti către Marea Britanie au ajuns la 6,2 miliarde de lire sterline în 2022

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Exporturile româneşti către Marea Britanie au ajuns la 6,2 miliarde de lire sterline în 2022, în creştere cu 54,9% faţă de anul precedent, arată datele Departamentului pentru Business şi Comerţ din Marea Britanie.

„Comerţul total cu bunuri şi servicii (exporturi plus importuri) între Regatul Unit şi România a fost de 8,7 miliarde de lire sterline în cele patru trimestre până la sfârşitul trimestrului III din anul 2022, o creştere de 47,9% sau 2,8 miliarde de lire sterline”, se menţionează într-un comunicat al Deprtamentului.

Conform sursei citate, comerţul româno-britanic se află în continuare pe un trend ascendent, în pofida impactului încă resimţit al Brexitului asupra Marii Britanii, dar mai ales a contextului geopolitic complicat cauzat de conflictul ruso-ucrainean.

„România îşi consolidează astfel statutul de mediu de investiţii stabil pentru companiile britanice şi nu numai”, se menţionează în comunicat.

 

România a alocat 7% din PIB pentru investiţii



Camera de Comerţ Româno-Britanică (BRCC) a organizat joi, 27 aprilie, a III-a ediţie a Forumului New Horizons for UK - Romania Trade and Investment. În cadrul evenimentului, investitori, antreprenori şi alţi lideri de afaceri din ambele pieţe au împărtăşit cunoştinţele, strategiile şi cele mai bune practici din domeniul lor de activitate.

„Evoluţia României, de la statutul de curiozitate pentru investitorii străini, aşa cum putea fi percepută în urmă cu 25 ani, când Camera de Comerţ Româno-Britanică lua naştere, la cel de destinaţie serioasă pentru investiţii, este probabil printre cele mai remarcabile aspecte ale acestei perioade. Acest lucru a ridicat, pe de-o parte, standardele colaborărilor comerciale dintre România şi Marea Britanie, dar şi aşteptările investitorilor britanici şi nu numai, faţă de România. O colaborare mai strânsă între mediul de business şi autorităţile publice din România este factorul care poate stimula în continuare această evoluţie”, a afirmat Colin Lovering, preşedinte al Camerei de Comerţ Româno-Britanice.

Elementele luate în considerare de investitorii străini atunci când au în vedere investiţii în România vizează infrastructura, stabilitatea politică şi fiscală, precum şi aspecte ce ţin de forţa de muncă.

Totodată, ajutoarele de stat oferite de guvern sunt un factor determinant pentru companiile străine care aleg să investească în România. Astfel, România a alocat 7% din PIB pentru investiţii, însemnând peste 100 de miliarde de lei.

„Avem oameni cu un background european, când vorbim de puncte de atracţie pentru investitorii străini legate de resursa umană. Din punct de vedere politic, proiectele începute în urmă cu un an şi jumătate vor fi continuate, deşi unele ministere se vor schimba anul acesta, coaliţia va rămâne încă un an. În ceea ce priveşte stabilitatea financiară, trebuie să spunem că sectorul bancar din România este bine capitalizat, în ciuda multiplelor crize cu care ne-am confruntat în ultimii ani”, a afirmat Mihai Precup, secretar de stat în cadrul Ministerului de Finanţe.

 

România a atras 11 miliarde de euro din investiţii străine în 2022



Potrivit acestuia, România a atras 11 miliarde de euro din investiţii străine în 2022.

„Este pentru prima dată când Guvernul a alocat o asemenea sumă pentru investiţii. Aceasta vine peste sumele deja cunoscute în cadrul PNRR, peste 29 de miliarde de euro. Un punct cheie foarte important în atragerea investitorilor străini este că în România, ca parte a UE, avem acces la aceleaşi instrumente şi condiţii ca în orice ţară europeaneă. Principala provocare este consolidarea capacităţii de a dezvolta asistenţă tehnică cu Guvernul pentru a debloca investiţii strategice pentru România. A avea o legislaţie puternică şi a fi deschis către sectorul privat pentru a debloca parteneriate public-private este cheia”, a adăugat Mihai Precup.

Totodată, peste 7% din PIB-ul României sunt alocate pentru investiţii, adică peste 100 de miliarde de lei, a adăugat el.

„Numărul şi amploarea investiţiilor au crescut constant în ultimii 15 ani, ducând anul 2022 la cel mai mare volum de investiţii de până acum. Cu toate acestea, bugetul alocat pentru ajutorul de stat pe o bază anuală pare să nu mai fie suficient, iar autorităţile trebuie să-l crească şi să-l adapteze la noul context investiţional, pur şi simplu 150 de milioane de euro pe an nemaifiind suficient”, a precizat Iulian Sorescu, partener Noerr, expert în ajutoare de stat şi investiţii.

Potrivit acestuia, prognoza arată volume de investiţii din ce în ce mai mari în următorii ani şi România ar trebui să aibă suficienţi bani alocaţi ajutorului de stat pentru a rămâne competitivă în regiune.

„Investitorii care au România pe lista scurtă au întotdeauna în vedere câteva criterii precum infrastructura, stabilitatea politică şi fiscală, costul şi disponibilitatea forţei de muncă şi, în multe cazuri, banii nerambursabili sub formă de ajutor de stat care fac diferenţa. Iar unul dintre motive este că ajutorul de stat în România oferă una dintre cele mai mari intensităţi/procent - o rată de 60% în aproape jumătate din ţară plătite doar în numerar”, a adăugat Iulian Sorescu.

 

Conflictul din Ucraina nu a diminuat interesul investitorilor străini faţă de România



În acelaşi timp, conflictul din Ucraina nu a diminuat interesul investitorilor străini faţă de România, ţara noastră fiind privită în continuare ca un mediu stabil pentru investiţii de către companiile străine.

„2022 a fost cel mai bun an pentru România pentru atragerea investiţiilor străine directe, cu aproape 11 miliarde de euro. România s-a dovedit a fi pentru investitori o ţară stabilă din punct de vedere economic, politic şi monetar. La InvestRomania promovăm investiţiile şi în oraşe din afara Bucureştiului, precum Iaşi, Suceava, Craiova, Brăila, Constanţa şi nu numai. Astfel de oraşe au resurse bune de muncă şi talent ingineresc competent”, a declarat Alexandru Mitroi, Senior Adviser InvestRomania.

Conform sursei citate, Guvernele din Romania şi Marea Britanie trebuie să discute despre un nou tratat de impunere a taxelor

„Când vorbim despre afaceri şi investiţii internaţionale, fiscalitatea este un punct cheie de discuţie. Din această perspectivă, relaţiile dintre România şi Marea Britanie nu sunt veşti foarte bune, întrucât Marea Britanie a părăsit UE. Din acest motiv, Marea Britanie a pierdut toate stimulentele fiscale, mai ales atunci când este vorba despre venitul pasiv, ceea ce înseamnă că întreprinderile britanice vor fi impozitate diferit decât întreprinderile din UE. Acesta va fi un minus pentru companiile britanice. În acelaşi timp, tratatul de dublă impunere dintre Marea Britanie şi România este învechit, datând din anii '70 şi nu are nicio legătură cu realitatea economică. Cele două guverne ar trebui să stea în jurul mesei şi să negocieze un nou tratat”, a declarat Dan Schwartz, Managing Partner RSM Romania.

 

Independenţa energetică a României reprezintă un factor de atracţie pentru investitorii străini



Totodată, independenţa energetică a României reprezintă un factor de atracţie pentru investitorii străini.

„Cu o creştere de 31% a surselor regenerabile până în 2030, cea mai mare parte a producţiei de energie este deţinută 100% de stat în România. Pe partea pozitivă, preţurile energiei rămân sub mediile UE, în ciuda creşterilor semnificative din ultimii ani”, se mai precizează în comunicat.

Camera de Comerţ Româno - Britanică (BRCC) este o organizaţie independentă înfiinţată în 1998, cu birouri în Londra şi Bucureşti, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel