Într-un mesaj video devenit viral printre românii din diaspora, Valentina a vorbit sincer despre ceea ce consideră a fi cea mai mare lovitură emoțională de la revenirea în țară: prietenii nu mai sunt aceiași.
„V-am promis că o să vorbesc deschis despre ceea ce se întâmplă în România, cum văd eu România după 13 ani de Germania. Familia și prietenii după ce te întorci în țară... e un capitol foarte sensibil pentru mine. Am rămas profund dezamăgită de foarte multe persoane. Când auzeam în videoclipuri de la români întorși că o să vezi că nu mai ești la fel de important ca atunci când erai în străinătate, nu-mi venea să cred. Dar o să râdeți... chiar e adevărat.”
„M-am întors cu speranță, dar totul s-a dărâmat”
Valentina își amintește cât de mult și-a dorit această reîntoarcere, cum și-a imaginat că odată revenită în România, totul va căpăta sens. „Am crezut că, odată ce ne întoarcem, o să fim mai apropiați cu toții, că o să ne vedem mai des, că o să ieșim în parc, în oraș. Dar nu se întâmplă lucrul ăsta. Oamenii își continuă viața. Se duc la muncă, își planifică concedii fără tine. Fără să te implice. Iar pe mine, sincer, mă afectează emoțional, psihic, fizic... cum vreți voi.”
Spune că impactul este cu atât mai puternic pentru că este o persoană foarte sensibilă.
„Poate nu par, dar sunt. Mă consum, mă doare. Sunt genul care ia totul la suflet și, tocmai din cauza asta, am trecut prin multe traume. Când m-am întors în țară, am fost dezamăgită de câteva persoane despre care credeam că o să fie aproape. Dar realitatea e că nu mai contezi, nu mai ești interesant.”
„În Germania aveam două prietene. Știu că ele ar face orice pentru mine"
În mod ironic, spune că în Germania, departe de casă, și-a construit legături mai puternice decât cele pe care le-a regăsit în țara natală. „Am avut doar două prietene foarte bune acolo. Dacă le sun acum și le cer ajutorul, știu că o să mi-l ofere. Și eu aș face același lucru pentru ele. În România... știu că am un singur prieten. Și cu el am acea relație sinceră, știu că dacă îl sun, vine. Dar în rest, atât. Nu e ceea ce speram. Ceilalți... pur și simplu au alte vieți.”
Valentina le transmite un mesaj direct celor din diaspora care se gândesc să revină acasă: „Dacă vă gândiți că prietenii, cunoștințele pe care le aveați acum zece ani, o să vină la voi bucuroși, o să vă zică ce bine că v-ați întors, că o să ieșiți împreună, uitați! Nu o să se întâmple. Oamenii ăia au viața lor și, de cele mai multe ori, nu vă includ în ea.”
O lecție amară: „Trebuie să accepți că ești pe cont propriu”
Valentina recunoaște că această conștientizare a venit dureros și treptat. Un moment definitoriu a fost o discuție cu o persoană dragă, care i-a spus că „cea mai importantă persoană pentru tine trebuie să fie soțul sau soția ta, iar pe locul doi – familia pe care ți-ai format-o”.
„Am realizat că așa este. Cei mai importanți trebuie să fie cei alături de care ai ales să-ți construiești viața, nu cei care doar apar ocazional. Încerc să mă implic, să fiu altfel, să fiu mai bună în fiecare zi... dar uneori, oamenii din jur chiar nu te lasă.”
Nu cere milă, ci înțelegere și realism. În fiecare zi, spune că își impune să nu se mai lase afectată de comportamentul celor din jur. Dar e greu, pentru că „nu ești făcut din piatră”. Chiar și așa, încearcă să își păstreze direcția și să se concentreze pe ceea ce contează cu adevărat.
„Viața merge mai departe, cu bune și cu rele. Am vrut să fiu sinceră cu voi, pentru că dacă veniți acasă cu așteptări mari, o să fiți foarte dezamăgiți.”
Un apel sincer: „Voi cum ați trăit întoarcerea acasă?”
Valentina încheie apelul său cu o întrebare care a stârnit ecouri printre românii din diaspora: „Sunt curioasă de trăirile voastre. Pe mine, întoarcerea m-a afectat profund. Am fost dezamăgită și trădată de propriile mele așteptări.”
Nu este o poveste singulară, ci una care rezonează cu zeci de mii de români care, după ani de muncă și sacrificii în străinătate, se întorc în țară cu sufletul deschis – doar ca să descopere că România nu îi mai recunoaște, iar cei dragi nu îi mai așteaptă.
Valentina e una dintre vocile care îndrăznesc să spună lucrurilor pe nume, fără înflorituri, fără dramatism, dar cu o sinceritate tăioasă. Este vocea celor care știu că acasă nu e doar un loc geografic, ci o stare de spirit pe care, uneori, nu o mai poți regăsi niciunde.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News