Fată de 19 ani, hrănită doar cu zahăr a ajuns la 17 kilograme. Decizia incredibilă a instanței

Narcis Popa |
Data publicării:

Cele patru persoane care au fost acuzate de rele tratamente aplicate minorului și neglijență în serviciu în cazul unei fete care la 19 ani cântărea doar 17 kilograme, deoarece fusese hrănită doar cu apă și zahăr, au fost achitate de magistrații Curții de Apel Suceava.

Curtea de Apel Suceava a decis menținerea sentinței de achitare a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc în cazul Adinei, tânăra care a ajuns în stare gravă la spital, cântărind doar 17 kilograme la vârsta de 19 ani.

Adina, diagnosticată din copilărie cu handicap mintal sever, a fost crescută de familie, fiind sub tutela surorii și a soțului acesteia, care însă nu s-au preocupat de bunăstarea tinerei.

Fata a fost hrănită până la 19 ani numai cu lapte și apă cu zahăr și astfel a ajuns să cântărească doar 17 kilograme.

Au primit achitare 

 

Sora Adinei și soțul ei, în calitate de asistenți personali, au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc pentru rele tratamente aplicate minorului. În același dosar, au fost trimise în judecată, pentru neglijență în serviciu, două angajate a Primăriei comunei Moldovița - un inspector din cadrul compartimentului de asistență socială și autoritate tutelară și un asistent medical comunitar, care, deși știau situația fetei, dar nu au recomandat scoaterea acesteia din familie.

Cei patru au fost trimiși în judecată în 2016, iar anul trecut magistrații Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc au stabilit că niciunul dintre ei nu este vinovat de starea fetei, astfel că i-a achitat.

Sentința a fost contestată de procurori la Curtea de Apel Suceava însă, luni, judecătorii au decis să mențină hotărârea de achitare dată de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.

Tânăra a fost recuperată total după ce a fost internată în Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuro-psihiatrică de la Mitocu Dragomirnei.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel