Federația Asociațiilor Români din Europa cere creșterea numărului de parlamentari pentru Diaspora

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Federația Asociațiilor de Români din Europa solicită creșterea numărului de parlamentari pentru Diaspora, într-o scrisoare deschisă adresată președintelui României și reprezentanților tuturor partidelor politice. 

Redăm mai jos scrisoarea deschisă adresată de FADERE: 

"FADERE (Federația asociațiilor de români din Europa) solicită Domnului Klaus Werner Johannis, Președintele României și reprezentanților tuturor partidelor politice recunoașterea nedreptății facute prin reprezentarea insuficientă a românilor din diaspora în Parlamentul României.  Cerem, de asemenea, ca numărul parlamentarilor pentru diaspora să fie calculat după aceeași normă de reprezentare ca cea din România.

În acest moment, conform legii 373 din 2004, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 70.000 de locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 160.000 de locuitori.

Cerem Guvernului României clarificarea cu privire la numărul cetățenilor români cu domiciliul în țară, dar cu reședința în străinătate și al celor cu domiciliul în străinătate. În ultimii ani, între cifrele vehiculate în declarațiile demnitarilor români au fost diferențe de milioane. Din cifrele pe care noi le avem de la institutele de statistică din țările de reședință unde sunt comunități mari de români, în  diaspora locuiesc peste șapte milioane de români. Trebuie subliniat faptul că aceștea sunt reprezentați acum doar de patru deputați și doi senatori," precizează FADERE. 

“Suntem conștienți că subiectul drepturilor românilor din diaspora nu este pe agenda partidelor politice acum, el devenind important doar înaintea alegerilor. Totuși, acum este momentul ca să se ia măsuri în ceea ce privește această discriminare făcută românilor din diaspora și să crească reprezentarea lor în Parlamentul României.” a declarat Daniel Țecu, președinte al federației FADERE.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel