Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, Mihaela Dicanu, mama bebelușului abandonat într-o cutie de carton dintr-o casă părăsită din Morunglav are 40 de ani și mai are acasă doi copii.
"S-a dispus o anchetă in rem pentru rele tratamente aplicate minorului. Față de femeie se va dispune și o expertiză medico-legală pentru a se vedea dacă a avut discernământ, dacă i-a fost afectat discernământul", a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihaela Dicanu, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Judecătoria Balș.
Femeia este infirmieră la Spitalul din orașul Balș.
Bebelușul care avea doar 3 zile a fost abandonat într-o cutie din carton și găsit de un localnic din Morunglav, care a anunțat Poliția. Bebelușul era în viață, îmbrăcat si învelit cu o pătură și a fost preluat de ambulanță.
"A fost găsit în șoc hipotermic, cu hipotermie severă, 32 grade temperature cutanată, cu glicemie nedetectabilă. În momentul de față este în incubator, cu temperatură cutanată în creștere, cu perfuzie, cu glicemia echilibrată și în curs de echilibrare și a celorlați parametri", a declarat Lucica Alexe, șef Secție Neonatologie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina.
Medicii slătineni au contactat reprezentanții DGASPC Olt, iar asistenții sociali vor prelua bebelușul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News