Potrivit Centrului Județean de Comunicare și Informare Publică (CJCIP) Hunedoara, femeia de 26 de ani a fost disagnosticată cu noul coronavirus marți. Aceasta este în stare stabilă și va fi internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.
Autoritățile susțin că femeia a fost amendată anterior punerii diagnosticului pentru că a părăsit domiciliul în care a declarat că se autoizolează.
„Precizăm că de la sosirea în țară, din Italia (zona Veneto), în data de 01 martie 2020 a fost informată, atât la graniță cât și de către ofițerul de gardă al DSP Hunedoara, să se autoizoleze la domiciliu. A fost monitorizată telefonic și nu a relatat prezența nici unui semn sau simptom de infecție acută respiratorie sau pentru o altă afecțiune. DSP Hunedoara a fost informată în data de 06.03.2020 de faptul că femeia a fost internată cu dureri lombare, atât de către conducerea unității sanitare cât și de către reprezentanții IJJ Hunedoara care monitorizează persoanele aflate în izolare. A fost izolată și tratată pentru boala pentru care s-a internat, monitorizându-se în continuare starea ei de sănătate. Deoarece a părăsit domiciliul în care a declarat că se va autoizola timp de 14 zile de la întoarcerea din Italia, a fost amendata cu 10.000 lei”, se arată într-un comunicat al CJCIP Hunedoara.
Copil de 6 ani și mama sa, izolați la domiciliu
Potrivit acestuia, femeia a făcut febră luni seara, iar apoi i-au fost recoltate probe care au fost trimise la Spitalul de boli infecțioase „Victor Babeș” Timișoara. Marți seara, DSP Hunedoara a primit rezultatul analizei care a confirmat infecția cu virusul Covid-19.
În județul Hunedoara mai sunt înregistrate alte două cazuri de infectare cu noul virus. Este vorba de un bărbat de 45 de ani și de fiica acestuia, în vârstă de 16 ani, care sunt sub supraveghere medicală la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.
„Amândoi au o stare generală bună, vor fi externați după două teste consecutive negative. În cazul celui de-al treilea membru al familiei, respectiv mama, rezultatele analizelor au fost negative. Conform procedurilor, aceasta va rămâne în continuare izolată la domiciliu, fiind monitorizată zilnic de către personalul Direcției de Sănătate Publică a Județului Hunedoara”, se mai arată în comunicat.
Un copil de 6 ani și jumătate aflat în autoizolare împreună cu mama sa, după ce s-au întors din Italia în 26 februarie, a prezentat febră și durerîn gât, iar cei doi au fost duși, marți, la Spitalul din Deva unde au fost internați în secția de boli infecțioase într-un salon izolat. Acestora le-au fost recoltate probe ce vor fi analizate la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.
În acest moment, în județul Hunedoara sunt 142 persoane izolate la domiciliu și nici o persoană în carantină.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News