Fermierii români cer ajutorul Comisiei Europene în privinţa comerţului cu produsele agricole din Ucraina

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor să întreprindă toate demersurile posibile pentru a convinge Comisia Europeană şi statele-membre să susţină măsurile de comerţ pentru produsele agricole din Ucraina şi acordarea derogării în 2024 de la standardele 7 şi 8 privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), cel puţin cu cele similare anului trecut.

'Având în vedere reuniunea reuniunii Consiliului Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit) din 23 ianuarie 2024, unde conform ordinii de zi se discută despre aspecte legate de comerţ în domeniul agriculturii şi propunerea de derogare în 2024 de la standardele 7 şi 8 privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC), atât declarativ, cât şi oficial prin vot concretizarea celor două puncte prezentate anterior, prevăzute în procesul verbal al întâlnirii MADR din 15.01.2024, la punctele 2 şi 3 în cadrul respectivei şedinţe, astfel: acordarea derogării în 2024 de la standardele 7 şi 8 privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) în condiţii cel puţin similare anului 2023; adoptarea soluţiei UE privind asigurarea supravieţuirii fermierilor europeni, înainte de publicarea propunerii Comisiei de reînnoire a măsurilor de comerţ pentru produsele agricole din Ucraina', informează reprezentanţii Alianţei într-o scrisoare deschisă transmisă preşedintelui României, premierului şi ministrului Agriculturii.

În acest context, AAC propune crearea şi implementarea, până la 30 aprilie 2024, a unui sistem european care să asigure că destinaţia pentru toate transporturile de produse agricole ucrainene sunt identificate înainte de intrarea în UE (prin tranzit, import normal şi/sau special/temporar), cântărite la intrare şi ieşire, introduse în sistem, unde să fie disponibile în mod transparent oricând, pentru orice persoană interesată pentru a garanta că produsele ucrainene ajung la respectivele destinaţii şi nu rămân pe traseu sau sunt deturnate faţă de traseul/destinaţia iniţială, chiar şi parţial ca şi cantitate.

Fermierii români cer ajutorul Comisiei Europene

 

De asemenea, o altă măsură propusă de membrii Alianţei vizează introducerea pragurilor de import (normal şi situaţii speciale de importuri temporare, specifice târgurilor, expoziţiilor) pentru orice marfă agricolă supusă comerţului, bazate pe media anuală sau trimestrială pentru anii combinaţi 2021 şi 2022. Orice produse importate peste acest prag ar trebui să fie exportate în afara UE şi, prin urmare, aprobate doar pentru tranzit pe teritoriul UE însoţite de sigilii electronice, urmărite în timp real prin GPS, fără abateri de traseu sau opriri nejustificate.

Nu în ultimul rând, fermierii români cer alertarea autorităţilor europene şi activarea automată a clauzei de salvgardare la nivel naţional în cazul constatării de încălcări ale legislaţiei aplicabile de către proprietarii şi transportatorii de produse agricole de pe teritoriul oricărui stat membru. 'Vă solicităm ca împreună să întreprindeţi toate demersurile posibile, să insistaţi şi vă asumaţi răspunderea comună în discuţii cu doamna Preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, domnul Vicepreşedinte Valdis Dombrovskis, domnul Comisar pentru Agricultură, Janusz Wojcuechowski, şi Miniştrii Agriculturii din statele membre pentru rezolvarea principalelor două probleme majore inclusiv pentru care se protestează şi anunţarea publică a rezultatelor până pe 24 ianuarie 2024', se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, au fost transmise adrese similare către toate autorităţile române şi europene pentru a lua măsurile necesare şi a preveni ceea ce se va întâmpla dacă aceste două probleme majore nu vor fi rezolvate până la data de 24 ianuarie, 'nemaiputând veni cu scuza că nu au ştiut'. 'În caz contrar, toţi trei (preşedinte, premier şi ministrul Agriculturii, n.r.) ar trebui să vă asumaţi şi suportaţi consecinţele intensificării protestelor din România şi din celelalte state-membre, care vor creşte mult mai repede decât se aşteaptă oricine şi că următorul pas este ca fermierii nemulţumiţi din majoritatea statelor membre UE să se deplaseze şi blocheze activitatea în Bruxelles', atrag atenţia reprezentanţii ACC.

AAC este o organizaţie cu reprezentativitate la nivel naţional, formată din Federaţia Naţională Pro Agro, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) şi Asociaţia Forţa Fermierilor (AFF), informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel