Fetiță de 9 ani, stropită cu ulei și ucisă în bătaie, în timpul unui ritual de exorcizare

Nicoleta Nicolau |
Data actualizării: | Data publicării:
Fetiță de 9 ani, stropită cu ulei ucisă în bătaie, în timpul unui ritual de exorcizare
Fetiță de 9 ani, stropită cu ulei ucisă în bătaie, în timpul unui ritual de exorcizare

O fetiță în vârstă de 9 ani din Sri Lanka a murit după un ritual e exorcizare care presupunea ca fata să fie bătută pentru a alunga „spiritul rău” din ea. Mama fetei, cât și femeia care a efectuat ritualul au fost arestate.

Teribila faptă s-a petrecut în orașul Delgoda, în apropierea capitalei Colombo. Fetița fusese adusă de părinți pentru a fi exorcizată, potrivit presei locale.

Mama fetiței credea că fata ei era posedată de un demon, drept pentru care a dus-o acasă la femeia care efectua asemenea practici pentru un ritual de alungare a „spiritului rău”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Sri Lanka, Ajit Rohana, potrivit The independent, titrează Libertatea.

Aceeași sursă a declarat că femeia care a făcut ritualul a stropit fetița cu ulei, apoi a început să o lovească în mod repetat cu un baston. Când fetița și-a pierdut cunoștința, a fost transportată la spital, unde a fost declarată decedată.

Poliția a informat că luni urmează să aibă loc o autopsie și o examinare post-mortem. Cazul fetei de 9 ani nu este singurul. Poliția a mai adăugat că, în ultimii ani, în zonă au avut loc mai multe astfel de ritualuri de exorcizare, în unele cazuri fiind provocate vătămări fizice puternice și chiar soldate cu moartea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel