Cercetătorii din Elveția și Marea Britanie au dezvoltat o dronă, rezistentă căldură, care va veni în ajutorul pompierilor, cu imagini din interiorul incendiilor.
Dronele sunt folosite pentru a ajuta la stingerea incendiilor, pentru a face fotografii aeriene, pentru a ridica furtunurile de incendiu pe zgârie-nori, pentru a arunca agenți de stingere în zone îndepărtate, pentru a preveni răspândirea incendiilor de vegetație. Toate acestea se puteau face numai la o distanță sigură de incendiu. Însă în interiorul unei clădiri care arde, temperatura poate ajunge până la 1.000 de grade Celsius.
Pentru a se apropia de incendii, cercetătorii de la Imperial College London și Laboratoarele Federale Elvețiene pentru Știința și Tehnologia Materialelor au dezvoltat o dronă rezistentă la căldură, pe care au denumit-o FireDrone. Aceasta poate oferi informații inițiale importante din punctele cu temperaturi înalte. Oamenii de știință în colaborare cu pompierii au dezvoltat un material izolator capabil să reziste la temperaturi ridicate, anunță swissinfo.ch. Inspirația a venit din natură, și de la animale cum sunt pinguinii și vulpile arctice care trăiesc la temperaturi extreme datorită straturilor de grăsime sau blană.
Materialul în discuție este un aerogel bază de plastic poliimid, un material ultraușor format aproape în întregime din pori umpluți cu aer, închiși într-o substanță polimerică. Aerogelurile de poliimidă sunt cercetate de agenția spațială americană NASA pentru a izola costumele spațiale. Pentru drona de 50 de centimetri, oamenii de știință au creat un material compozit din poliimidă și siliciu, întărit cu fibre de sticlă. Un prototip al FireDrone a fost testat și a dat deja rezultate bune la testele inițiale efectuate. Următorul pas va fi testarea FireDrone-ei în situații de incendiu.
În teorie, FireDrone ar putea fi folosită și în medii extrem de reci, cum ar fi regiunile polare și ghețarii. Cercetătorii au testat dispozitivul de zbor și în medii cu temperaturi foarte scăzute pentru a cerceta modul în care reacționează tot sistemul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News