Există un „Fleximan” și în Piemont. Carabinierii din Santa Maria Maggiore, provincia Verbano-Cusio-Ossola, anchetează pentru prejudiciu agravat, un bărbat de 50 de ani acuzat că ar fi tăiat două coloane de radare.
Camerele de viteză deteriorate, care se aflau în via Giovanni XXIII și în piazza Ferrari din Santa Maria Maggiore, au fost observate de primar în dimineața următoare.
Prejudiciu este de 2.000 de euro
Grație analizei sistemelor de supraveghere video ale orașului, polițiștii l-au identificat pe bărbat, locuitor al orașului, care a fost și el filmat când structura a fost smulsă și aruncată la pământ. Prejudiciile sunt cuantificate la aproximativ 2.000 de euro.
Cine este Fleximan
Fleximan - așa cum îl numește presa italiană, este un individ necunoscut care taie cu flexul radare fixe de pe șoselele italiene.
Individul taie stâlpii de care sunt atașate camerele de viteză. Face acest lucru fără a deteriora cablurile de alimentare din interior. Apoi „Fleximan” plasează pur și simplu camera de viteză pe sol. Asta înseamnă că nu le deteriorează partea electronică.
Ar putea fi vorba despre mai mulți șoferi care-i urmează exemplul
Nu poate fi însă exclus ca mai multe persoane care nici măcar nu se cunosc între ele să taie radarele într-o competiție ciudată, pornită de la mediatizarea excesivă a cazului.
Gestul controversat primește însă mult sprijin pe rețelele de socializare. Unii utilizatori chiar se oferă să plătească eventualele amenzi pentru „Fleximan” dacă este prins.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News