Florin Cîțu, mesaj de împăcare pentru USR: "Să-și recunoască greșeala și mergem mai departe"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

 Florin Cîțu spune că USR trebuie mai întâi să recunoască „greșeala”, după care se poate merge mai departe. Deocamdată, spune președintele PNL, este complicat să iei în serios cuvântul „responsabilitate”, rostit des de USR.

Întrebat, joi, dacă va ajunge PNL să susțină cabinetul pe care urmează să-l propună USR duminică, dacă până atunci nu se ajunge la o înțelegere, Florin Cîțu a răspuns că PNL are o decizie care precizează că nu poate fi la guvernare cu partidul care a votat moțiunea de cenzură.

„Să nu trecem foarte ușor peste modul în care am ajuns astăzi aici. Aud foarte mult în spațiul public cuvântul aruncat foarte ușor de la cei care au votat sau au susținut moțiunea alături de AUR și PSD, de la cei care acum o lună de zile au luat ministrul sănătății, l-au scos din Guvern și au lăsat România fără ministru într-o perioadă dificilă. Este complicat să iei în serios acest cuvânt ”, declară Florin Cîțu.

Însă, formațiunile politice sunt de acord că pentru România importantă este stabilitatea și refacerea coaliției, dar, spune Cîțu, „în jurul Partidului Național Liberal”: „este soluția pe care noi o avansăm. Repet, nu aș trece foarte ușor peste modul în care s-a ajuns astăzi aici. Nu poți să spui că azi ești responsabil când ai fost iresponsabil acum o săptămână, acum o lună. Dacă vrem să trecem peste acest moment, trebuie să recunoască o greșeală și putem să mergem mai departe”, a mai spus premierul interimar, conform Mediafax.

Bani pentru Ministerul Sănătății aprobați astăzi, în ședința de guvern

Tot astăzi, Florin Cîțu a anunțat că guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 10 milioane de lei pentru achiziţionarea vaccinului diftero-tetano-pertussis acelular - DTPA. 

"În şedinţa de Guvern de astăzi am suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu 10 milioane de lei, bani ce vor fi folosiţi pentru achiziţionarea vaccinului DTPA pentru copiii de 14 ani şi pentru gravide, prevăzut în calendarul naţional de vaccinare pentru implementarea Programului naţional de vaccinare. Aceste fonduri sunt necesare pentru finalizarea contractului de 71.000 de doze de vaccin pentru care Ministerul Sănătăţii are încheiat un acord-cadru", a declarat Florin Cîţu, joi, la Palatul Victoria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel