Florin Roman, despre permisia lui Liviu Dragnea: "I s-a făcut o FAVOARE"

Andreea Cosma |
Data publicării:

Liderul deputaţilor liberali, deputatul de Alba Florin Roman, a susţinut joi, într-o conferinţă de presă, desfăşurată în Alba Iulia, că, din punctul său de vedere, este "evident" că lui Liviu Dragnea "i s-a făcut o favoare" din partea conducerii Penitenciarului în care acesta este încarcerat, atunci când i s-a aprobat fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor o permisie.

"Am fost informat aseară, în cadrul unei întâlniri între conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi sindicate, că cel care a dispus permisia pentru domnul Dragnea a fost recompensat de către directorul ANP, domnul Pleşa Cristian, adus de domnul Toader (fostul ministru al Justiţiei - n.r.) pe această funcţie, cu o primă financiară constând în 50% din contravaloarea unui salariu lunar pentru misiuni speciale şi lucrări de excepţie. Iar ca să dea un aspect de legalitate plecării lui Dragnea în permisie, au dat drumul şi altor deţinuţi", a declarat liberalul Florin Roman.

Acesta a adăugat că "cert este că Liviu Dragnea este singurul deţinut din România care în acest an a plecat atât de repede acasă", la două luni după perioada de încarcerare provizorie.

"Deci, este evident că, din punctul meu de vedere ca parlamentar, i s-a făcut o favoare din partea conducerii Penitenciarului Rahova", a conchis Florin Roman.

Pe de altă parte, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, joi, că permisia primită de fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, care execută o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare, a fost acordată regulamentar.

"Nota de informare elaborată de conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor privind acordarea unei permisii cetăţeanului Liviu Dragnea, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate la Penitenciarul Rahova, conchide că această permisie a fost acordată regulamentar", a precizat Predoiu, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că a dispus efectuarea unui control suplimentar la Penitenciarul Rahova şi ANP privind legalitatea acordării permisiei lui Dragnea.

"Pentru a elimina orice suspiciune cu privire la corectitudinea acestei proceduri, fără a pune la îndoială concluziile notei, dar pentru o deplină lămurire a aplicării legii, am decis efectuarea unui control suplimentar la Penitenciarul Rahova şi la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor cu următoarele obiective: legalitatea acordării permisiei în cauză; control sistematic de acordare a acestor permisii în tot sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Acest al doilea obiectiv, care are în vedere acordarea acestui tip de recompensă pe întreg sistemul urmăreşte să lămurească dacă legea se aplică la fel pentru toţi deţinuţii şi dacă recompensele se aplică în condiţii depline de integritate în sistem", a declarat ministrul Justiţiei.

Conform unor relatări din presă, fostul lider social-democrat Liviu Dragnea a fost eliberat din închisoare pe 31 octombrie, pentru o zi, ca urmare a unei decizii a conducerii Penitenciarului Rahova, iar a doua zi s-a întors în detenţie. Ulterior, decizia a fost contestată, în spaţiul public fiind semnalat faptul că, potrivit unei hotărâri de Guvern, Liviu Dragnea nu ar fi avut dreptul la permisie, deoarece este cercetat şi în alte dosare şi nu are voie să ia legătura cu alţi inculpaţi. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel