Florin Roman (PNL): Dacă Guvernul Ciucă nu va trece, de pierdut va avea întreaga clasă politică

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

PNL a acționat ca un partid responsabil în această criză politică, declară la RFI vicepreședintele liberal Florin Roman. El speră că în următoarele două zile, „negocierile vor triumfa în fața declarațiilor politice" și că Guvernul minoritar Ciucă va primi miercuri votul de învestitură în Parlament.

Florin Roman speră într-un Guvern cu puteri depline în perioada următoare: „Așteptările noastre sunt normale și așteptate de toți românii, adică să avem un Guvern cu puteri depline în perioada următoare, un Guvern care să ne ajute pe trei-patru obiective majore și anume să avem un Guvern care poate genera un proiect de buget de stat, un proiect de buget al asigurărilor sociale, un Guvern care să poată interveni eficient în criza pandemică, un Guvern care să poată interveni eficient în criza energetică și un Guvern care să pună în practică și să operaționalizeze PNRR-ul".

Vicepreședintele PNL spune la RFI că s-a întins coarda prea mult: „Mai sunt două zile până la votul de învestitură și eu sper că negocierile vor triumfa în fața declarațiilor politice. Eu cred că mai avem două zile să-i convingem pe toți parlamentarii din partidele democratice că deja s-a întins coarda prea mult, populația este vlăguită, este obosită și eu cred că dacă acest Guvern nu va trece, de pierdut va avea întreaga clasă politică".

Întrebat dacă PNL nu prelungește criza politică, propunând un Guvern minoritar fără șanse de a fi votat, Florin Roman a răspuns: "Eu cred că noi am acționat ca și partid responsabil. Peste tot în lume, atunci când o majoritate constituită și dovedită dă jos un Guvern, cum a fost cazul acelei alianțe între PSD, USR și AUR, în mod constituțional și logic, acea majoritate ar fi trebuit să vină și cu o majoritate pentru desemnarea unui premier care sigur, putea să ia și un vot de învestitură în Parlament. Noi ne purtăm responsabil", potrivit Mediafax.

Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse de Nicolae Ciucă în Parlament

 

 

Amintim că premierul desemnat Nicolae Ciucă a depus, sâmbătă după-amiază, lista Cabinetului şi programul de guvernare, el spunând că acesta este centrat pe măsuri de primă urgenţă pentru criza pandemică.

Conducerea Parlamentului urmează să decidă sâmbătă, începând cu ora 16.00, calendarul audierii în comisii a miniştrilor propuşi şi data la care va avea loc ședința pentru învestirea noului Cabinet. "Am depus la Camera Deputaţilor şi Senat programul de guvernare şi lista Cabinetului. Programul de guvernare este centrat pe ceea ce înseamnă măsurile de primă urgenţă ce trebuie luate la nivelul Guvernului pentru a rezolva criza pandemică. De asemenea, o altă prioritate e cea legată de creşterea preţurilor la energie, gaze naturale, preţurile la alimente", a declarat Ciucă.În condițiile în care PSD și USR au anunțat că nu vor vota un guvern minoritar, întrebat de jurnaliști dacă se mai poate schimba ceva până la votul asupra învestirii, premierul desemnat a spus că are datoria de a negocia până în ultimul moment.

El a făcut apel la ”responsabilitatea” parlamentarilor să voteze cabinetul său pentru că România are nevoie de stabilitate.

”Nu putem să fim nerealişti şi să nu luăm în seamă calculul matematic (n.r. - referitor la susţinerea Guvernului). Fac apel din nou la tot ceea ce înseamnă responsabilitatea membrilor Parlamentului. Avem nevoie de stabilitate, avem de nevoie de soluţii pentru a depăşi această situaţie de criză, nu vreau să dramatizez, dar dacă vrem cu adevărat să privim realitatea, e suficient să privim la televizor şi să vedem ce se întâmplă în unităţile de primiri urgenţe”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel