Potrivit unui comunicat, în data de 24 martie, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 58.709 de persoane, dintre care 9.995 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 12% faţă de ziua precedentă).
Pe la frontiera cu Ucraina au intrat 5.338 de cetăţeni ucraineni (în creştere cu 9,9%), iar pe la cea cu Republica Moldova - 2.905 (creştere cu 7,9%).
De la declanşarea acestei crize şi până joi, la ora 24,00, la nivel naţional au intrat în România 537.548 de cetăţeni ucraineni.
Eroii din spatele războiului. O educatoare din Zhytomyr a avut grijă de 30 de copii orfani pe timpul războiului
O educatoare ucraineană de la un centru de copii orfani cu probleme i-a ținut în viață pe toți timp de o luna de zile în război. Aceasta a avut grijă de ei ca de copiii ei.
Pe 24 februarie, Natalia Pesotska era în drum spre serviciu, când a auzit că a început războiul. Ea este educatoare la Centrul de Reabilitare Socială și Psihologică a Copiilor din Cernihiv. La ora șase și jumătate dimineața, a sunat un bărbat. A spus că începuse războiul. Femeia și-a luat cei doi copii cu ea la muncă, unde o așteptau alți 30 de copilași și de atunci nu s-a mai întors acasă. Potrivit ei, mintea a auzit, iar inima nu a perceput încă faptul că acesta este un război.
„Am strâns repede ce am putut, mi-am îmbrăcat repede copiii, ne-am urcat într-un microbuz și am plecat. I-am luat pe copii de mână și am fugit, am fugit la locul meu de muncă, la centru”, își amintește Natalia prima întâlnire reală cu războiul. Și ăsta a fost doar începutul.
Cum a salvat Natalia 30 de copii ai nimănui de la război
Când a sunat sirena, au coborât cu toții la subsol. Dar sunt mulți copii mici și e greu să crești copiii mici, să-i îmbraci și să-i lași jos în beci. Iar beciul nu este deloc amenajat pentru copilași.
„E un simplu subsol, cu sfeclă, morcovi, știți. El este de așa natură încât este imposibil să trăiești în el, mai ales copiii”, spune Natalia.
În centrul de reabilitare nu a existat niciun adăpost. Educatorii l-au amenajat singuri în subsol. Au strâns bucăți vechi de linoleum, au așezat saltele și așternuturi și au trăit așa. În cea de-a șaptea zi, racheta a lovit orfelinatul.
„Nu pot să vă povestesc această oroare. Când vezi cum tencuiala cade pe tine. Și țevile astea, toate sunt învelite în sticlă. Și stăteam și mă gândeam, dacă aceste țevi cad peste noi, cum să scoatem copiii de acolo. Dar m-am rugat către Maica Domnului, iar copiii se rugau și ei. Doar am stat și ne-am rugat împreună. Pur și simplu am strigat cu disperare către ceruri”, continuă Natalia.
Viața i-a încercat de mai multe ori pe educătoare și copii, însă credința i-a salvat
Adăpostul în care locuia cu copiii orfani de care avea grijă a fost lovit de două ori.
"Ne-am rugat și Dumnezeu ne-a auzit. Și a lovit peretele unde nu eram noi. S-a îndepărtat un pic de partea cealaltă și exact unde stăteau copiii, totul a rămas intact”, spune Natalia.
În subsol era din ce în ce mai insuportabil să trăiești, pentru că era un centru de reabilitare dărăpănat, iar pericolul devenise din ce în ce mai mare.
„Am luat copiii și în coloane, încetul cu încetul, între case, repede pe sub focurile de arme, i-am transferat pe toți la biserică”, își amintește Natalia.
Celulele mănăstirii au devenit singura salvare nu doar pentru copii. În acel moment, mai mult de 600 de locuitori ai satului Kyivka se ascundeau în biserică. Însă și aceasta a fost bombardată. Toată infrastructura din oraș a fost distrusă. Oamenii trăiau fără apă, lumină și căldură.
„Jumătate din centrul nostru este distrus. Ferestrele și ușile au fost aruncate în aer, sala de mese a fost complet distrusă, iar noi am fost în ea cu 20 de minute înainte de asta. Dacă ar fi fost 20 de minute mai târziu, nu ar mai fi rămas nimeni în viață, pentru că noi eram acolo”, mai spune Natalia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
