Potrivit datelor comunicate, luni, de Prefectura Prahova, până la acest moment au fost confirmate cu COVID-19 un număr de 2.692 de persoane, dintre care 105 au decedat, ultimul deces fiind înregistrat la o tânără de 29 de ani care prezenta comorbidităţi.
"Conform DSP Prahova, în cadrul unui raion al unui centru comercial de pe raza judeţului a fost identificat un focar, unde au fost confirmate cinci persoane. A fost testat tot personalul din raionul respectiv, s-a dispus izolarea contacţilor, dezinfecţia spaţiului de lucru şi reorganizarea temporară a activităţii cu alţi angajaţi ai centrului respectiv", precizează sursa citată.
Zece focare de COVID-19 , în judeţ
La nivelul judeţului sunt active zece focare de COVID-19 cu 220 de persoane testate pozitiv, şapte fiind la agenţi economici, unul la Trezoreria Ploieşti, unul la o secţie a Spitalului de Psihiatrie Voila şi încă unul la o subunitate a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.
În secţiile de terapie intensivă sunt internaţi 26 de pacienţi COVID-19, dintre care 15 sunt ventilaţi. Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19 în Prahova este de 308, dintre care 280 sunt ocupate. De la intrarea în vigoare a Legii 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, Direcţia de Sănătate Publică Prahova a emis 250 de decizii de izolare şi 1.740 de decizii de carantină. Numărul de teste realizat în judeţ, de la începutul epidemiei şi până în prezent, este de 15.576 (nu sunt incluse în acest număr testele efectuate la cerere de către angajatori şi persoanele care fac astfel de verificări pentru a merge în vacanţe în acele ţări care solicită un astfel de test), conform centralizării DSP Prahova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News