Polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, au declanșat, ieri, 16 august, o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 14.30, colegii noștri au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Moiseni, județul Satu Mare, mai multe persoane care se deplasau dinspre frontiera de stat către interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.
Polițiștii de frontieră au acționat pentru oprirea acestora, fiind somate verbal, moment în care persoanele în cauză au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean. Pentru reținerea lor, polițiștii de frontieră au tras 4 focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă acestea tot nu s-au oprit și s-au întors pe teritoriul statului vecin.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră care, ulterior, au informat că pe direcția respectivă au reținut doi bărbați, cetățeni ucraineni, implicați în activitatea infracțională. La fața locului, pe teritoriul românesc, au fost descoperite cinci colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 4.600 pachete cu țigări cu timbru fiscal Duty-Free, în valoare de 53.820 lei. Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se derulează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News