“La data de 31 ianuarie, prin apel la 112, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată cu privire la faptul că într-un imobil din Sectorul 1 a fost descoperit decedat un bărbat”, informează DGPMB, citează Agerpres.
Trupul neînsufleţit se afla în stare avansată de putrefacție și a fost ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri - Biroul Morţi Suspecte şi Ucideri din Culpă în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.
Potrivit unor surse, fi vorba despre Valentin Gherebe, fondatorul petrecerilor Anonymous.
„Mi-aș fi dorit să văd atât de multe mesaje despre tine atunci când erai în viață Valentin Gherebe.Ai fost un visător și un creator! Mă bucur că te-am cunoscut și îți mulțumesc pentru scurta călătorie oferită de proiectul tău Anonymous. Mă doare să știu că nu am putut să fac mai mult pentru a te ajuta să zâmbești mai des. MISSION FAIL FOR ALL OF US! Ne vedem dincolo și mai povestim. Drum lin să ai”, a scris un apropiat al lui Valentin pe Facebook.
„Am fost primul promoter care a înființat conceptul de Pool Party de 24 de ore, îmi amintesc că au mixat atunci Mihai Popoviciu, Negru si Toygun, în fata peste 2000 de persoane și primul din România care a organizat un rooftop party, la 18 Lounge și cred ca asta m-a și diferențiat, căutând mereu locații noi, inedite. Am încercat prin evenimentele mele să aduc în plus, locații de top, decor ș concepte originale cum ar fi „Black Anonymous”, declara în 2018 Valentin Gherebe, într-un interviu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News