Formula 1. Românul Otmar Szafnauer, liderul echipei Aston Martin, a demisionat

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Otmar Szafnauer a părăsit postul de preşedinte – director general şi manager principal al scuderiei de Formula 1 Aston Martin. Otmar Szafnauer este deorigine română, „adoptat“ în SUA.

Echipa cu sediul în Silverstone a anunţat miercuri, într-un comunicat, plecarea specialistului de 57 de ani, dar nu a precizat motivul acesteia. În sezonul precedent s-a vehiculat că Otmar Szafnauer ar pleca la rivala Alpine, dar inginerul româno-american a dezminţit la acea vreme „transfeul” său, potrivit Rador.

Otmar Szafnauer a lucrat din 2009 la Aston Martin, care la început a concurat în F1 sub denumirea de Force India. Înainte de această perioadă, inginerul, născut la Semlac (Arad), a activat în cadul echipei sortive a Ford, din Statele Unite.

Anul trecut, în cadrul campionatului mondial de Formula 1, Aston Martin a obţinut locul şapte la constructori, iar cvaduplul campion mondial Sebastian Vettel a terminat pe locul 12, urmat pe locul 13 de Lance Strol, fiul proprietarului companiei auto.

Românul Otmar Szafnauer, liderul echipei Aston Martin, a demisionat

 

Scenariul este acum realitate, cel puțin în partea referitoare la despărțirea lui Szafnauer de Aston Martin. 

Inginerul de origine română și-a legat drumul în Formula 1 de echipa de la Silverstone, unde a lucrat timp de 12 ani, obținând cele mai bune rezultate cu conducerea Force India și Racing Point. 

Într-un comunicat de presă, Aston Martin a oficializat plecarea lui Szafnauer, precizând că o nouă figură va prelua această funcție în viitorul apropiat. Între timp, conducerea interimară va fi asigurată de personalul existent. Un personal pe care Aston Martin l-a întărit pe parcursul anului 2021, angajând tehnicieni importanți pentru a cultiva ambiția de a deveni o echipă de top.

În obișnuitele mulțumiri cu care echipa își ia rămas bun de la Szafnauer, aceasta adaugă "vă dorim toate cele bune pentru viitor, în care, fără îndoială, vă veți confrunta cu noi provocări". 

În ceea ce privește viitorul, Aston subliniază: "Din fericire, suntem conduși și gestionați de un grup de oameni puternici și ne simțim confortabil să ne luăm ceva timp pentru a explora opțiunile înainte de a anunța o nouă structură a echipei. În prezent, ne concentrăm pe pregătirea celei mai competitive mașini posibile pentru începutul sezonului 2022." 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel