Cei patru copii, dintre care cel mai mare avea doar 12 ani, şi bunica lor au fost găsiţi morţi la domiciliul familiei din Lancaster, la circa 110 kilometri nord de Los Angeles.
Cele cinci victime au fost împuşcate în partea superioară a corpului, au precizat poliţiştii, avertizaţi de tragedie duminică seară.
Serviciile şerifului din comitatul Los Angeles au anunţat că luni dimineaţă l-au arestat pe tată, Germarcus David, în legătură cu aceste crimele. El a fost plasat în detenţie, cu o cauţiune stabilită la două milioane de dolari.
Individul, în vârstă de 29 de ani, este un agent de securitate căruia i-a fost anulat permisul de portarmă, potrivit jurnalului Los Angeles Times.
Crimele cu arme de foc sunt un flagel recurent în Statele Unite, unde puştile şi pistoalele sunt foarte răspândite şi uşor accesibile, în parte din cauza prevederilor Constituţiei care protejează dreptul cetăţenilor americani de a purta o armă, potrivit Agerpres.
Un bărbat și-a împușcat, mortal, soacra și soția
În urmă cu câteva zile, un bărbat, de 49 de ani, şi-a împuşcat, mortal, soţia și soacra cu o armă de vânătoare, pe care o deținea ilegal. Tragedia a avut loc, aseară, într-un bloc din centrul oraşului Cahul, Republica Moldova. Fiul celor doi a fost cel care a sunat la poliție.
În urma rănilor primite, soacra, în vârstă de 69 ani, a decedat la fața locului, iar soția în vârstă de 49 ani, a fost dusă de urgență la spitalul din Cahul, dar a decedat la scurt timp după aceea.
Potrivit poliției, criminalul era în stare de ebrietate. Alcooltestul a arătat că agresorul avea 0,79 mg de alcool în aerul expirat, scrie Publika.md
Oamenii legii au stabilit că cele femei, împreună cu alți membri ai familiei, se întorceau acasă, după ce fusese în vizită la niște rude. În timp ce intrau în scara blocului, bărbatul a împușcat în direcția lor dintr-o armă de vânătoare.
Polițiștii mai precizează că cei doi soți erau în conflict și se despărțise recent. În acest caz a fost iniţiat un dosar penal. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și riscă detenție pe viață. Alte circumstanțe se stabilesc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News