Fost lider PSD, ATAC DUR: „Acoliții lui Dragnea SUG VLAGA acestui POPOR. Apoi FUG în Madagascar”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Un fost lider PSD susține că președintele PSD, Liviu Dragnea, a mințit în cazul „taxei pe lăcomie“, edilul venind cu dovezi privind creșterea prețului furnizării energiei electrice din cauza acestei taxe și implicit creșterea prețului iluminatului public, energiei electrice din școli, grădinițe și spitale șu a curentului electric folosit de tramvaie.

„Acoliții lui Liviu Dragnea nu se vor lăsa până nu vor suge toată vlaga acestui popor, apoi vor fugi în Madagascar sau în Brazilia”, acuză fostul lider PSD Mihai Chirica, potrivit Realitatea TV.

„Rapacitatea PSDragnea lovește din nou în românul onest, plătitor de taxe și impozite. Am primit dovada lipsită de orice dubiu că „taxa pe lăcomie", pe care guvernul Dăncilă-Dragnea vrea să o impună „spre binele românilor" va fi plătită tocmai de români! Și iată de ce...

Citește și Băsescu: Nici comuniştii nu şi-au permis să anuleze hotărâri judecătoreşti prin LEGI

La sediul Primăriei a sosit deja o adresă, din partea E.ON, care, invocând aceeași sinistră OUG 114 / 2018, ne notifică faptul că prețul de furnizare a energiei electrice va crește și, ca atare, și noi, ieșenii, vom plăti mai mult iluminatul public, energia electrică din școli, grădinițe și spitale, curentul electric folosit de tramvaie. Iar lucrurile nu se opresc aici fiindcă noi, românii, vom plăti mai mult pentru tot ce folosim, mâncare, utilități și bunuri. Deci nu companiile, ci populația plătește majorările de taxe impuse de guvernarea PSDragnea!

Sunt convins că astfel de înștiințări se vor înmulți în scurt timp și vor afecta întreaga populație. Toate costurile în plus, apărute ca efect al noilor taxe inventate de Guvern pentru a mai supraviețui câteva luni, vor fi transferate de la companii la populație, sărăcindu-i și mai mult pe români. Unde e creșterea nivelului de trai promisă de PSDragnea?

Să nu ne facem iluzii. „Ilustrul" premier Viorica Dăncilă, împreună cu „competentul" Darius Vâlcov și „iubitul conducător" Liviu Dragnea știau foarte bine ce se va întâmpla. În orice țară din lume, când guvernele iresponsabile și în mare foame de bani au încercat să facă rost de fonduri pe orice cale posibilă, povara suprataxării a căzut pe umerii populației. Poate că românii vor înțelege, în sfârșit, capcana pe care le-a întins-o PSDragnea.

Citește și Florin Călinescu: Îl depășește pe principalul RATAT, LIVULICĂ. BULANGEALĂ curată

Tot programul de guvernare, lăsat în mâinile PSDragnea, a ajuns un fruct otrăvit. Ce aparent s-a dat la început cu o mână, în fapt se ia acum cu amândouă. Majorările de salarii și pensii sunt depășite de creșterea prețurilor. Iar inflația și deficitul bugetar au ajuns printre cele mai mari și mai periculoase din UE.
Acoliții lui Liviu Dragnea nu se vor lăsa până nu vor suge toată vlaga acestui popor. Apoi vor fugi în Madagascar sau în Brazilia. Pentru binele acestei țări, eu le-aș spune de pe acum „Drum bun"...", spune Mihai Chirica.

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel