Fost ministru ungar, declarație neașteptată: „Și în România există corupţie, dar cel puţin este un stat de drept“

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

Lipsa creșterii economice în Ungaria se datorează absenței statului de drept, este de părere Lajos Bokros, fost ministru de Finanțe ungar. „Pentru că, dacă nu există stat de drept, nu există concurență. Statul construiește monopoluri în loc să le spargă", explică acesta, dând exemplul României.

Fostul ministru de finanţe al Guvernului Horn, Lajos Bokros, a fost cel mai recent invitat al talk-show-ului săptămânal al Coaliţiei Democratice (DK). În emisiune au mai fost invitaţi István Vágó, realizator de emisiune, redactor şi om politic, Zsolt Gréczy, ziarist, publicist, deputat al DK, şi Olga Kálmán, deputat al DK în Legislativul ungar, iar subiectul a fost capacitatea de performanţă a economiei ungare, pe care Lajos Bokros a început să o critice.

 „Și în România există corupţie, dar cel puţin este un stat de drept“

 

Potrivit fostului ministru de finanţe, lipsa creşterii economice se datorează faptului că în Ungaria nu există stat de drept. "Iar dacă nu există stat de drept, nu există nici competiţie. Statul construieşte monopoluri în loc să le distrugă", a spus Lajos Bokros.

La rândul său, István Vágó a adăugat că în România există concurenţă în licitaţiile publice anunţate, spre deosebire de Ungaria. După care Lajos Bokros a menţionat că "predă la diferite universităţi din România de douăzeci de ani şi cunoaşte condiţiile de acolo", apoi a adăugat că "corupţia este foarte mare la vecinul nostru din est, dar în România sistemul politic monopartit nu a reuşit să acapareze statul în aceeaşi măsură ca în Ungaria, nu a putut elimina (sic!) sistemul de control şi echilibru, deci în România există stat de drept", potrivit MAGYAR NEMZET, titrează Rador.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel