Vlad Filat, care este și cetățean român, a spus că nu circulă cu Dacia Duster, deși este ”o mașină simpatică”, dar nici nu deține un Mercedes S Class, așa cum a declarat fostul său avocat. Astfel, fostul prim ministru al R. Moldova a promis că va face cadou această mașină de lux pe care ar deține-o celui care o va găsi.
”Eu de la ieșirea din închisoare nu m-am urcat niciodată într-o mașină Dacia Duster, nu pentru că nu mi-ar plăcea, chiar e o mașină simpatică, dar nu am avut ocazia. Spun public și semnez în alb, cel care găsește Mercedesul clasa S pe care îl dețin eu, îl obține în proprietate. Vă rog frumos, jurnaliști, polițiști, procurori, detectivi particulari, găsiți-l și o să aveți această mașină”, a declarat Filat, scrie Unimedia.
Condamnat la 9 ani de închisoare, eliberat după 3
Fostul avocat al lui Vlad Filat, Igor Popa, a spus că acesta se plimbă cu o Dacia Duster, dar de fapt ar deține un Mercedes clasa S, și că ar plăti 6.000 de euro lunar pentru o casă pe care o închiriază în Chișinău. Vlad Filat a fost condamnat în 2016 la 9 ani de închisoare pentru infracțiuni ținute inițial la secret. Ulterior, s-a aflat că ar fi fost vorba despre trafic de influență și luare de mită, fostul premier fiind eliberat condiționat după 3 ani, în decembrie 2019.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News