Fosta șefă DNA: „Abia așteptam să mă întorc în țară să mă alătur PROTESTULUI”

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Fostul procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, este invitată la Europa FM în cadrul emisiunii „La Radio cu Andreea Esca”.

Kovesi a precizat faptul că abia aștepta să se reîntoarcă în România pentru a fi alături de colegii ei la protest. Fosta șefă DNA spune că a purtat banderolă albă la mână.

„Ceea ce m-a încurajat foarte mult în perioada asta a fost atitudinea colegilor din sistemul de Justiție, a procurorilor și a judecătorilor și mai ales ceea ce se întâmpă acum în sistemul de Justiție. Mi se pare foarte grav! Să ajungem să suspendăm activitatea pentru că sunt date niște legi transparente care încalcă prevederile comisiei de la Veneția, care încalcă recomandările GRECO, imediat o să vină și experții MCV, adică riscurile pentru țară sunt destul de mari dacă se va continua în acest fel.

Abia așteptam să mă întorc în țară să mă alătur protestului magistraților. Ieri am purtat toată ziua banderolă albă la mână și așa voi face și săptămâna viitoare împreună cu colegii mei”, a spus Kovesi la Europa FM. 

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel