Fosta soție a lui Dumitru Buzatu a amenințat că închide telefonul în direct: "I s-a înscenat totul. Ce mare avere are?"

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Gabriela Crețu, fosta soție a lui Dumitru Buzatu este revoltată că a fost suspendată din partid. Aceasta îi ia apărarea fostului soț și spune că este în șoc și este sigură că i s-a înscenat totul. 

"Reacția noastră, a celor din PSD Vaslui... suntem toți în sedință. E clar: credem că președintelui nostru de organizație i s-a înscenat totul. Chiar dacă ar fi adevărat, nu înțeleg de ce am eu o responsabilitate în acest moment. Suntem despărțiți de mai bine de 20 de ani și divorțați legal din 2015. Am o relație colegială, lucrăm împreună. De ce să fiu eu suspendată din partidul la care am construit 33 de ani? Am condus campanii, am câștigat eu personal cinci dintre ele, eu fiind la al cincilea mandat. Eu nu știu nimic despre afacerile lui. Avea ferma la care lucra foarte mult, dar era administrată de altcineva, conform legii. Alte lucruri nu știu că nu-l întreb pe fostul meu soț ce face în fiecare zi. De ce mă întrebați pe mine despre averea lui? Faceți aceeași eroare ca PSD. Nu cred că are așa mare avere. Numărați metri pătrați. Dar de ce mă întrebați pe mine? 

Mie nu mi s-a explicat de ce am fost eu suspendată din PSD și voi contesta la comisia de integritate. Care e motivul pentru care eu aș avea o responsabilitate mai mare decât oricare din colegii mei din organizație. Pe toți ne doare. Suntem îngrijorați. Ce să spun? Nu pot să spun că suntem liniștiți, dar nu înțeleg de ce am fost eu suspendată din Partidul Social Democrat," a spus Gabriela Crețu la Antena 3.

Fosta soție a lui Dumitru Buzatu a amenințat că închide telefonul în direct

 

Întrebată de averea fostului soț, Gabriela Crețu a amenințat că ea va închide telefonul, mai ales că nu are o avere atât de mare. 

 

"Ultima oară i-am trimis un mesaj că i-a convocat pe colegii mei parlamentari și pe mine nu. Chiar ieri. L-am întrebat de ce nu m-a convocat și pe mine la ședința mică. (...) Eu nu cred că fostul meu soț a făcut avere. El a fost în serviciu public. Are și o fermă la care lucrează. Într-o fermă de obicei sunt și terenuri agricole. Vă rog frumos să nu mă mai întrebați că o să închid telefonul. Motivul pentru care colegii mei m-au suspendat este campania de presă dusă împotriva mea. Nu cred că o merit. Nu sunt despărțită de el de ieri, de astăzi. M-am despărțit de el de dinainte de a fi membră a parlamentului. Are 68 de ani și o viață în urmă. Genul ăsta de judecat în presă cu averea... Dacă a făcut ceva instanța va decide, dacă n-a făcut, va fi foarte greu de reabilitat după tot ce zice presa. Eu ca membră de partid știu că a construit cu această organizație. Împreună am construit foarte mulți ani.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel