Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) investighează implicarea acestuia într-un dosar de luare de mită, în care se presupune că ar fi primit atât sume de bani, cât și bunuri materiale, printre care găini și ouă, de la oameni simpli. Surse judiciare indică faptul că ancheta vizează peste 100 de acte materiale de corupție, iar asistentele lui Nelu Tătaru au fost deja audiate la DNA în legătură cu aceste fapte.
Nelu Tătaru a fost filat de procurorii DNA, iar după primirea foloaselor materiale necuvenite a fost luat direct din spital și dus la audieri.
Tătaru, medic chirurg de profesie, are un salariu de aproximativ 6.000 de euro pe lună (cumulat cu indemnizațiile din activitatea parlamentară) și deține de asemenea în conturi bancare o sumă considerabilă, de 200.000 de euro. De asemenea, a achiziționat două apartamente în anii 2017 și 2018.
Nelu Tătaru, dat afară din toate funcțiile din PNL
Scandalul are consecințe directe și în cariera politică a lui Nelu Tătaru. Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat că acesta a fost eliberat din funcția de președinte al filialei PNL Vaslui, precum și de la conducerea Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților. În calitate de șef al PNL Vaslui, Ciucă se afla pe toate afișele din Vaslui alături de Nelu Tătaru, care acum face subiectul acestor acuzații rușinoase de luare de mită.
Ciucă a precizat că „se vor lua măsuri pentru a vacanta poziția de președinte al Comisiei de Sănătate”, confirmând totodată că Tătaru nu se va regăsi pe listele PNL pentru viitoarele alegeri parlamentare.
Anunțul lui Nicolae Ciucă pare a fi o încercare de a distanța Partidul Național Liberal de un scandal care riscă să afecteze imaginea formațiunii, într-un moment foarte important înainte de următorul rând de alegeri.
PNL a mai fost în centru unui mare scandal de corupție și în cazul șefului filialei PNL Prahova Iulian Dumitrescu. Acesta și-a dat demisia din toate funcțiile deținute la liberali. Iulian Dumitrescu este suspectat de peste 50 de fapte de dare de mită, de luare de mită şi trafic de influenţă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News