Silvio Berlusconi, de patru ori prim-ministru al Italiei, în vârstă de 86 de ani, a fost diagnosticat cu leucemie, a declarat joi o sursă apropiată, citată de Reuters, scrie Mediafax.
Declarațiile unei surse apropiate de Berlusconi, potrivit cărora fostul premier al Italiei ar suferi de leucemie, confirmă ceea ce a fost relatat anterior de cotidianul Corriere della Sera.
Fostul premier italian Silvio Berlusconi a ajuns miercuri la terapie intensivă, la Spitalul San Raffaele din Milan, din cauza unor probleme cardiace, a declarat pentru AFP un membru al anturajului său.
Magnatul în vârstă de 86 de ani nu se afla la prima internare în ultimii ani. Ultima externare a fostului premier a fost pe 30 martie, din același spital.
La precedenta internare, săptămâna trecută, liderul Forza Italia fusese supus unor controale care au durat câteva zile. La ieșirea din San Raffaele, Berlusconi, însoțit de Marta Fascina, i-a salutat de pe bancheta din spate a mașinii sale jurnaliștii și curioșii care îl așteptau.
Fostul premier mai fusese spitalizat în ianuarie 2022 pentru o infecție care a pornit de la tractul urinar și care a fost tratată cu antibiotice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News