Franța. ALERTĂ. Trei femei ÎNJUNGHIATE

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Agresiune cu armă albă a avut loc în această după-amiază în gara din Mulhouse, în regiunea Alsacia, în nord-estul Franţei, informează Franceinfo, care a obţinut informaţii de la parchetul oraşului.

Potrivit deputatului de Haut-Rhin, Bruno Fuchs, o primă femeie a fost înjunghiată în spate în jurul orei locale 15:15 în incinta gării. Femeia, de naţionalitate germană, era „împreună cu fiica sa care nu a fost rănită", precizează alesul citat, conform Agerpres.

Deputatul informează că, ajungând în faţa gării, agresorul a înjunghiat în zona abdomenului o altă femeie, rănind-o grav. Un medic, care se afla în gară în acel moment, a acordat primul ajutor celor două rănite, după care acestea au fost transportate la spital.

O a treia femeie, în vârstă de 22 de ani, a fost de asemenea agresată. Ea a avut timp să se elibereze din mâinile agresorului, fără a fi rănită şi doar îmbrăcămintea i-a fost sfâşiată.

Atacatorul, calificat drept "dezechilibrat" de o sursă poliţienească, reuşise să fugă, dar a fost ulterior reţinut şi plasat în arest preventiv, relatează France Bleu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel