„250 de potenţiale victime ale unor fapte neprescrise de pedofilie au fost identificate în cursul anchetei”, a anunţat luni procurorul din La Rochelle, Laurent Zuchowicz.
Joël Le Scouarnec, în vârstă de 68 de ani, este încarcerat din mai 2017 în cadrul unei prime etape a acestui proces pentru care urmează să fie adus în faţa justiţiei în perioada 13-17 martie.
Aceste prime fapte, care au dus la deschiderea acestui caz de o amploare inedită în Franţa, vizează "violuri asupra unor minori de sub 15 ani comise de o persoană cu autoritate, agresiuni sexuale şi exhibiţie sexuală" asupra a patru victime şi datează din perioada 1989-2017.
De la închiderea acestui dosar în martie, fostul chirurg a fost vizat de un al doilea proces, care s-a accelerat în ultimele luni, odată cu descoperirea unor agende secrete care i-au aparţinut.
250 de victime identificate
În total, dintre cele 250 de victime identificate, „209 au putut fi audiate, mai multe dintre ele evocând amintiri precise", se arată în comunicatul procurorului, care adaugă faptul că „184 au dorit să depună plângere". Dintre cele care au depus plângere, 181 de victime „erau minori la momentul faptelor", potrivit magistratului.
Numele acestor băieţi şi fete au fost găsite în anumite agende secrete ţinute de fostul chirurg, carnete în care el descria scene sexuale, care, potrivit apărării sale, ar fi "fantasme".
Agendele au fost descoperite în timpul unei percheziţii la domiciliul său în urma inculpării şi încarcerării sale pentru violarea fiicei unor vecini la Jonzac, unde a lucrat între 2014 şi 2017, şi a unei rude, precum şi pentru agresiuni sexuale comise asupra unor tineri pacienţi. Acestea sunt faptele pentru care a fost trimis în faţa justiţiei.
În timpul percheziţiilor au mai fost găsite imagini cu pornografie pedofilă, păpuşi ascunse în podea şi peruci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News