Franța. Doi protestatari "veste galbene", condamnați pentru incendierea unei prefecturi

Gabriel Nuță-Stoica |
Data publicării:

Doi membri ai mişcării "Vestele galbene" au fost condamnaţi luni la câte trei luni de închisoare după ce au fost arestaţi la un miting sâmbătă seară în oraşul Puy-en-Velay (centrul Franţei) în cursul căruia prefectura a fost incendiată, au declarat autorităţile locale, relatează AFP.

Unul dintre cei doi bărbaţi a fost condamnat la 12 luni de închisoare, dintre care nouă cu suspendare, pentru "violenţe agravate". Celălalt a fost condamnat la şase luni de închisoare, dintre care trei cu suspendare, din acelaşi motiv, împreună cu acuzaţia de "tentative de degradare".

Sentinţa de detenţie fără mandat de arestare pronunţată în cazul lor trebuie să fie stabilită cu judecătorul de aplicare a pedepselor, a continuat prefectura.

Procesul în cazul unui al treilea bărbat de asemenea membru al "Vestelor galbene" a fost amânat pentru 7 ianuarie, "timp pentru a-şi pregăti apărarea", a precizat sursa citată. El va fi prezentat instanţei pentru "violenţe şi degradări agravante", potrivit aceleiaşi surse.

Nu au fost furnizate detalii cu privire la faptele comise de cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani.

Aceştia au fost arestaţi şi plasaţi în custodia poliţiei din rândul unui grup de 12 persoane implicate în ciocniri şi daune grave care au avut loc sâmbătă seara în prefectura departamentului Haute-Loire.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel