Franța. MESAJ de la Guvern pentru VESTELE GALBENE

Loredana Iriciuc |
Data actualizării: | Data publicării:

Guvernul francez nu a decis până în acest moment să interzică manifestaţiile „vestelor galbene" prevăzute pentru sâmbătă, dar face apel la protestatari să fie „rezonabili" după atacul de la Strasbourg şi „să nu manifesteze”, a afirmat astăzi purtătorul de cuvânt guvernamental Benjamin Griveaux, citat de AFP.

Potrivit responsabilului francez, „ar fi uşor" de interzis pur şi simplu aceste manifestaţii, dar acest lucru nu i-ar împiedica „pe cei care vor să distrugă şi să jefuiască să iasă în stradă".

Manifestanţii şi-au exprimat furia şi guvernul i-a ascultat şi le-a răspuns, iar acum cerem „în mod responsabil să fie rezonabili sâmbătă şi să nu meargă să manifesteze", a explicat Griveaux pe postul Cnews.

El a insistat că „forţele de ordine şi securitate au avut de lucru enorm în ultimele săptămâni" şi că „având în vedere atentatul de la Strasbourg ar fi preferabil ca sâmbătă toată lumea să se poată consacra îndeletnicilor specifice dinaintea sărbătorilor în familie de sfârşit de an".

 

„Nu guvernul trebuie să se pronunţe dacă o mişcare să înceteze sau nu"

 

Miercuri, ministrul justiţiei, Nicole Belloubet, a apreciat că mişcarea de protest „ar trebui să înceteze", având în vedere „evenimentul dramatic" de la Strasbourg şi „răspunsurile date de preşedintele republicii" revendicărilor „vestelor galbene".

Citește și Atac armat la Strasbourg. Emmanuel Macron, MESAJ pentru întreaga națiune

Purtătorul de cuvânt guvernamental francez a precizat ulterior că „nu guvernul trebuie să se pronunţe dacă o mişcare să înceteze sau nu", adăugând că executivul şi-a manifestat disponibilitatea de a deschide un dialog.

În schimb, preşedintele Adunării naţionale (camera inferioară a parlamentului francez), Richard Ferrand (LREM), a afirmat joi la rândul său că mişcarea „vestelor galbene" trebuie să înceteze, având în vedere „răspunsul masiv" dat de executiv revendicărilor acestora.

 

La France en colere şi-a suspendat comentariile

 

Deşi grupul de pe Facebook La France en colere, între ai cărui membri se numără şi câţiva iniţiatori ai protestelor, şi-a suspendat marţi seara comentariile, evocând o „situaţie specială", un manifestant din Strasbourg a remarcat că este „bizar" faptul că atacul a avut loc „ca din întâmplare" în contextul în care „vestele galbene" prevedeau blocarea Parlamentului European.

Citește și Franța. ULTIMĂ ORĂ. 30.000 de „veste galbene", ÎN STRADĂ. Peste 700 de persoane REȚINUTE

Un deputat din regiune în Adunarea Naţională, Bruno Studer (LREM), i-a denunţat în parlament pe cei care evocă un complot şi care, „în confortul indecent al anonimatului de pe reţelele sociale, dau dovadă de lipsă de demnitate".

În ce-l priveşte, liderul stângii radicale Jean Luc Melenchon i-a îndemnat pe francezi să se abţină de la propagarea zvonurilor şi să respecte „consemnele date de autorităţi pentru a facilita capturarea asasinului".

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel