Franța. Patru români riscă închisoare după ce au cules ciuperci

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Patru români, cu vârste cuprinse între 26 și 40 de ani, vor fi astăzi prezentați în fața unui judecător al instanței penale din Vesoul, Franța. Ei sunt acuzați de vânzări neautorizate și recoltare organizată a plantelor din grupele supuse protecției speciale.

Potrivit lemonde.fr, bărbații sunt acuzați că au cules din pădurea de lângă Fougerolles mai multe kilograme de hribi decât permite legea cu intenția de a le comercializa pe piața neagră. 

În data de 17 octombrie 2019 un localnic a alertat Poliția după ce a observat mai multe corturi instalate în apropierea parcului din Fougerolles. Totodată, localnicul a precizat că gunoaiele erau aruncate peste tot, de asemenea a observat și excremente, hârtie igienică, haine întinse la uscat printre copaci, dar și focuri aprinse care puteau provoca un incendiu.

Autoritățile, ajunși la fața locului, au depistat 30 de români care locuiau în respectivele corturi și care se ocupau de culegerea hribilor din pădure pe care apoi le vindeau pe piața neagră la prețul de 14 euro/kilogram.

Întrucât în acele păduri este permisă recoltarea a maximum 2 kilograme de hribi/zi/persoană, s-a deschis o anchetă, iar procuratura din Vesoul a constatat că întreaga operațiune de recoltare a ciupercilor era condusă de patru bărbați români care se aflau printre cei instalați cu corturile în pădure și a decis trimiterea acestora în judecată.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel