Franța: Proteste VIOLENTE. Liceenii se ALĂTURĂ

Narcis Popa |
Data publicării:

Blocajele orchestrate de "vestele galbene", iritate de politica socială şi fiscală a guvernului francez, au continuat luni aproape peste tot în Franţa, pentru a treia săptămână, marcată de asemenea de o mişcare de frondă în licee, informează AFP.

Blocajele prelungite a mai multor depozite petroliere de pe teritoriul Franţei - din Normandia până în regiunea mediteraneană - au dus luni la primele penurii de benzină. În Bretania (vest), numeroase staţii de benzină erau rupte total sau parţial de aprovizionările cu carburanţi luni dimineaţa, determinând autorităţile locale să ia măsuri de raţionalizare.

Depozitele petroliere din Mans (centru), Grand-Quevilly (nord-vest) erau de asemenea blocate, precum şi cel din portul Fos-sur-Mer (sud-est).

Acest din urmă blocaj este criticat chiar şi în cadrul mişcării "vestelor galbene", unde unii regretă "recuperarea" protestului de către "elemente radicalizate".

Blocajele depozitelor petroliere din Donges şi La Rochelle, în vestul Franţei, au fost ridicate luni dimineaţa după intervenţia forţelor de ordine.

Trafic BLOCAT 

Traficul rămânea de asemenea perturbat pe mai multe axe rutiere, unde manifestanţii au ridicat baraje. Circulaţia era de asemenea foarte îngreunată pe autostrăzile A7 şi A9 din sudul Franţei. La frontiera cu Spania s-au creat cozi kilometrice, cu mii de camioane blocate. 

Întreprinderile de transport rutier au estimat luni la 400 de milioane de euro pierderile pe care le-au suferit de la începutul manifestaţiilor, în 17 noiembrie.

Mai mult de o sută de licee erau de asemenea blocate luni, parţial sau total, de o mişcare de protest împotriva reformelor în educaţie şi în unele cazuri pentru susţinerea "vestelor galbene", potrivit Ministerului Educaţiei.

Regiunea Toulouse (sud-vest), unde activitatea a circa 40 de instituţii de învăţământ era perturbată - este cea mai afectată, urmată de regiunea pariziană, cu circa 20 de licee vizate. O maşină a fost incendiată şi un magazin de telefonie a fost vandalizat lângă un liceu din Aubervilliers, la nord de capitala Franţei. 

La Dijon (centru-est), în jur de 500 de elevi au defilat pe străzi şi s-au confruntat cu forţele de ordine, primii aruncând cu pietre şi poliţiştii ripostând cu gaze lacrimogene.

La Nisa, aproape o mie de liceeni au manifestat în susţinerea "vestelor galbene", scandând "Macron, demisia!", relatează un jurnalist al AFP.

De asemenea, cel puţin o mie de ambulanţieri au blocat luni dimineaţa unele drumuri de acces spre Place de la Concorde, în centrul Parisului, cerând suspendarea unei reforme în sistemul de finanţare a transporturilor sanitare, reformă care ameninţă, potrivit acestora, întreprinderile mici şi mijlocii din sector.

Preşedintele Emmanuel Macron nu a avut nicio reacţie publică de la revenirea sa duminică de la summitul G20, desfăşurat în Argentina, el preferând să-l trimită pe premierul Edouard Philippe în prima linie pentru a încerca să rezolve cea mai gravă criză cu care executivul se confruntă de la începutul mandatului său.

După violenţele incredibile de sâmbătă, în al treilea weekend de proteste al ''vestelor galbene'', premierul Philippe are luni întâlniri cu primarul Parisului, Anne Hidalgo, şi cu liderii principalelor partide politice, sperând ca marţi să poată discuta şi cu reprezentanţi ai ''vestelor galbene''

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel